Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) , partid condus de George Simion, a declarat luni, 02 septembrie, că a sesizat Avocatul Poporului în legătură cu inechitățile generate de Legea 360/2023, referitor la sistemul public de pensii.
AUR a invocat într-un comunicat că legea ar fi redus pensiile pentru aproximativ un milion de seniori, în special cei care au lucrat în condiții deosebit de periculoase, dar și pentru persoanele cu dizabilități.
„Legea a reuşit, în primul rând, să isterizeze oamenii. Şi cei care au câştigat sunt speriaţi că sumele pe care urmează să le câştige, nu cumva să trebuiască să le pună deoparte în caz că sunt nevoiţi să le dea înapoi. Este o nesiguranţă anormală dată de o lege organică.
O lege care ar fi trebuit să creeze siguranţă şi nu creează. Aşa-zisele reglări de inechităţi nu au fost reglate, au fost create mult mai multe. Iar nesiguranţa asta demonstrează incapacitatea unor guvernanţi, care s-au apucat să facă o lege fără să aibă habar despre ce este vorba. Nu au noţiunile de bază, nu cunosc o serie de elemente care ar fi trebuit să stea la originea acestei elaborări şi care au fost încălcate sau ignorate.
Nu este normal aşa ceva. Pensionarii sunt trimişi la Casele de Pensii să facă contestaţie. Casa de Pensii nu a rezolvat niciodată o problemă. Când te duci la Casa de Pensii eşti anunţat că toate sunt bune, şi în scris şi verbal. În instanţă nu se pot reprezenta toţi singuri”, a declarat Dorina Barcari, propunerea AUR pentru Ministerul Forţei de Muncă şi Pensiilor, potrivit Agerpres.