Infofinanciar > Lumea la zi > Austria menține controalele la granița cu Slovacia
Lumea la zi

Austria menține controalele la granița cu Slovacia

Austria menține controalele la granița cu Slovacia
Sursa foto: arhiva companiei

Potrivit unei declarații pe care a făcut-o joi, 23 noiembrie, ministrul de Interne din Austria, Gerhard Karner, controalele de la frontiera cu Slovacia vor continua. Acesta a mai transmis că acțiunea se va desfășura pentru oricât timp va fi nevoie.

Joi, 23 noiembrie 2023, ministrul de Interne austriac a avut o întrevedere cu omologul său din Slovacia, Matus Sutaj Estok. Conform unei declarații făcute de oficialul slovac, țara este pregătită să ia măsuri de protecție la frontieră. Scopul este să contribuie la eliminarea controalelor, cât mai repede cu putință.

Austria, în data de 3 noiembrie, a prelungit controalele de la granița cu Slovacia. Cele două țări sunt parte din spațiul Schengen, informează agerpres.ro