Președintele Asociației Producătorilor de Energie din România (HENRO), Silvia Vlăsceanu a făcut o declarație de bun augur, prin care a punctat că hidrocentralele care sunt în curs de construcție ar trebui finalizate, demolarea sau abandonarea acestora ar produce mai mult rău.
„Dacă s-ar demola ce s-a realizat până acum ar afecta și mai mult mediul decât ar face-o finalizarea lor, iar abandonarea nici nu e în discuție, să le lași în paragină având în vedere potențialul turistic al acestor zone” a susținut Vlăsceanu șa conferința ”Hidroenergia, parte din mixul de energie curată” organizată de Asociația Energia Inteligentă. Declarația a fost făcută de Vlăsceanu în nume propriu.
Silvia Vlăsceanu: „Chiar și stagnarea construcțiilor înseamnă degradare pe care o plătim noi”
Aceasta completează și adaugă următoarele „ facem o mare greșeală dacă nu sprijinim finalizarea acestor hidrocentrale, începute în timpul unei legislații care era în vigoare, iar orice modificare ulterioară a legislației nu ar trebui să le afecteze. Chiar și stagnarea construcțiilor înseamnă degradare pe care o plătim noi”, completează Vlăsceanu.
În urmă cu fix opt luni, pe 23 martie, plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul normativ care prevede că obiectivele de investiții pentru efectuarea amenajărilor hidroenergetice în desfășurare, a cărui procent de execuție depășește 60% sunt considerate proiecte de interes public major, de siguranță și securitate națională și vor intra în funcțiune cel târziu la data de 31 decembrie 2025.
Curtea Constituțională a României a declarat legea ca fiind una neconstituțională, ca urmare a unei contestații depuse de Uniunea Salvați România.cSilvia Vlăsceanu atrăgea atenția încă din luna iunie a acestui an, invocând faptul că că este nevoie de o creștere a capacităților de producție în materie de energie, potrivit agerpres.ro.
Totodată Vlăsceanu sublinia faptul că este important ca investitorii să aibă disponibilitatea de a-și direcționa resursele financiare către sectorul investițional, indiferent dacă sunt deja prezenți pe piața energetică sau au de gând să o facă.
Instabilitatea legislativă, principalul impediment în calea investițiilor
„Important este ca investitorii să aibă curajul să investească, fie că sunt deja pe piață, fie că vor să intre pe piața de producere de energie, fiind convinși că statul nu le va pune bețe în roate”.
O altă problemă adusă în discuție de Vlăsceanu ține de lipsa de predictibilitate pricinuită de o legislației instabilă. „În primul rând trebuie să existe o legislație stabilă, predictibilă. Dacă investitorii încep un proiect trebuie să aibă siguranţa că nu se vor schimba lucrurile pe parcursul duratei de viață a instalației respective.
Vorbim de lucruri care par logice şi evidente, dar care, în realitate, au dat şi dau multe bătăi de cap. Să ne amintim ce s-a întâmplat cu producția de energie din surse regenerabile, o schemă de sprijin extraordinar de generoasă”.
Președintele HENRO, Vlăsceanu Silvia a mai precizat că lipsa de strategie a fost resimțită și la nivelul Uniunii Europene, oficialii nu au reușit sa adopte un plan pe termen lung, decizia fiind luată de pe o zi pe alta.