Infofinanciar > Info > Avantajele României la nivel global! Burduja, despre „revoluția energetică”
Info

Avantajele României la nivel global! Burduja, despre „revoluția energetică”

Avantajele României la nivel global! Burduja, despre „revoluția energetică”
sursă foto: stiripescurt.ro
Țara noastră ar prezenta numeroase avantaje la nivel global din punct de vedere al energiei. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a abordat acest subiect în cadrul conferinţe organizată de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei.
Oficialul a adus întâi în atenție factorul uman. Apoi menționează faptul că România ar avea toate cele necesare pentru realizarea unei adevărate revoluții energetice. „Revoluție pe care suntem condamnaţi să o facem dacă vrem să rămânem competitivi”, mai spune Sebastian Burduja.

„România are multe atuuri pe scena mondială în ceea ce priveşte sectorul energetic. În primul rând oamenii, dumneavoastră şi toţi ceilalţi experţi în sectorul energetic pe care România îi are.(…) În al 2-lea rând, România chiar este o ţară binecuvântată de Dumnezeu.

Are tot ceea ce îi trebuie în sectorul energetic şi cred că această revoluţie energetică pe care suntem condamnaţi să o facem dacă vrem să rămânem competitivi, are toate ingredientele să fie un exemplu în România”, a spus Burduja, citează economica.net.