Infofinanciar > Info > Avantajele pensionării descrise de Președintele Casei Naționale de Pensii. Aflați ce e important
Info

Avantajele pensionării descrise de Președintele Casei Naționale de Pensii. Aflați ce e important

Avantajele pensionării descrise de Președintele Casei Naționale de Pensii. Aflați ce e important
FOTO: mediaflux.ro

Președintele Casei Naționale de Pensii explică românilor condițiile necesare pentru pensionare. Întrebat despre facilitățile acordate seniorilor care aleg să lucreze până la 70 de ani, Daniel Baciu, oficialul de la  Casa de Pensii a invocat lipsa reglementărilor în domeniu și a susținut că în momentul de față, vârsta standard de pensionare este stabilită la 65 de ani.

”Asta va fi reglementată în noua lege a pensiilor. În momentul de faţă vârsta standard de pensionare în România este 65 de ani. Nu cred că se urmărește ca aceasta vârstă să crească decât opțional. Este şi prevedere în momentul asta în codul administrativ”, spune Daniel baciu, președintele Casei Naționale de Pensii.

De asemenea, atenția jurnaliștilor s-a îndreptat și asupra uniformizării vârstei de pensionare atât pentru femei cât și pentru bărbați. Chestionat asupra temei în cauză, Beciu a susținut ” Se încarcă o eșalonare a vârstei de pensionare.

Dacă se va hotărî lucrul acesta, se va face eșalonat, creșterea să fie foarte lină şi să nu afecteze într-un mod frontal anumite categorii de pensionare”.

Beneficiile pensionării la 70 de ani

Anterior declarațiilor făcute de Daniel Beciu, un alt politician, Dan Vîlceanu a explicat cum va funcționa stabilirea pragului și care sunt beneficiile pentru seniorii care vor alege să lucreze până la 70 de ani.

”Pentru fiecare an pe care îl stai în câmpul muncii, peste 65 de ani, primești puncte în plus de pensie și atunci ai toată motivația să rămâi. Această lege este noua lege a pensiilor la care lucrează domnul Budăi.

Trebuie să te uiți la fiecare persoană, poate mai sunt persoane care nu pot să mai muncească până la 70 de ani, dar poate sunt altele care pot să muncească și își doresc să muncească până la 70 de ani”.

Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu a ținut să sublinieze faptul că Executivul ar trebui să ofere posibilitatea celui care alege să depășească pragul specifici de pensionare toate condițiile necesare.

Printre alte prevederi, Legea vârstei de pensionare stipulează că fiecare an petrcut în piața muncii după 65 de ani, îi va aduce seniorului o pensie mai mare, datorită contribuției suplimentare la Bugetul de Stat.

” Va avea un plus la pensie, pentru că pe fiecare an pe care îl muncește va avea o contribuție în plus la sistem și atunci când va ieși la pensie va beneficia de o pensie mai mare”.

Solicitanții pot reveni oricând asupra decizie de pensionare

Reamintim  faptul că Proiectul de lege privind creșterea vârstei de pensionare a fost adoptat de Parlament la 9 iunie 2021, și inclus în pachetul de reforme pe care România și l-a asumat în cadrul Planul National de Redresare și Reziliență.

Pe lână prevederile amintite anterior, prerogativele legii stipulează faptul că bugetarii nu vor avea dreptul de a cumula salariile cu pensia, cu excepția aleșilor locali, parlamnetarior, membrilor CCR și membri Curții de Conturi.

De asemenea, proiectul adoptat de Guvern introduce obligativitatea celor care activează în sectorul public să aleagă, în termen de 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, între a-și continmua activitatea până la vârsta de 70 de ani, caz în care pensia va fi suspendată și a solicita suspendarea contractului de servciu. Potrivit legii, asupra deciziei se poate reveni oricând până la împlinirea vârstei de 70 de ani, potrivit antena3.ro