Infofinanciar > Lumea la zi > Avertisment de ultimă oră de la MAE pentru românii din Rusia: „Părăsiți imediat țara!”
Lumea la zi

Avertisment de ultimă oră de la MAE pentru românii din Rusia: „Părăsiți imediat țara!”

Avertisment de ultimă oră de la MAE pentru românii din Rusia: „Părăsiți imediat țara!”
sursă foto: cancan.ro

Ministerul Afacerilor Externe vine cu un mesaj important pentru românii aflați la momentul actual în Federația Rusă. Oficialii de la București le recomandă cu fermitate acestora să se gândească foarte serios la părăsirea țării

„În contextul evoluțiilor recente din Federația Rusă, inclusiv ca urmare a anunțului din 21 septembrie 2022 privind mobilizarea parțială, precum și în continuarea mesajelor publice transmise de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) încă din luna februarie a.c., MAE face următoarele precizări:

MAE reamintește și reiterează cu insistență recomandările adresate cetățenilor români încă din luna februarie de a evita călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare părăsirea teritoriului Federației Ruse cât mai curând”, se arată într-un comunicat de presă al instituției de la București, citat de antena3.ro.

MAE le spune românilor să fie extrem de atenți

Astfel, reprezentanții Ministerului de Afaceri Externe le sugerează cetățenilor români din Federația Rusă să fie foarte atenții și să să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane. De asemenea, MAE recomandă românilor să nu participe la desfășurarea unor posibile acțiuni de protest sau alte manifestații publice ce pot genera violențe stradale în orașele rusești, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile.

MAE le transmite și să își înregistreze cât de repede posibil prezența în Federația Rusia prin intermediul platformei www.econsulat.ro, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât și de pe telefonul mobil. În același sens, cetățenii români mai au posibilitatea de a apela la asistență consulară la numerele următoare de telefon:

–         Ambasada României la Moscova: +7 499 143 0427;  +7 499 143 0350

–         Consulatul General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141

–         Consulatul General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15,

„Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență”, mai transmite MAE prin intermediul comunicatului de presă.

Românii în situații speciale

În continuare, MAE le transmite că cetățenii români care întâmpină o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, le sunt puse la dispoziție şi numerele de telefon:

–         misiunea diplomatică a României în Moscova: +7 916 017 9882

–         telefoanele de urgență ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7 965 777 43 38

–         telefoanele de urgență ale oficiilor consulare la Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22

MAE subliniază importanța informării permanente din surse sigure și oficiale și luarea tuturor măsurilor posibile pentru asigurarea siguranței personale și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații și sfaturi de călătorie utile”, se arată pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe.