Infofinanciar > Lumea la zi > Avertisment din partea unui europarlamentar bulgar. UE se expune la riscuri
Lumea la zi

Avertisment din partea unui europarlamentar bulgar. UE se expune la riscuri

Avertisment din partea unui europarlamentar bulgar. UE se expune la riscuri
Sursa foto: arhiva companiei

„Dacă există un consens pe o problemă între Comisia Europeană, europarlamentari și elita națională bulgară – acesta este subiectul Schengen! Până la sfârșitul anului 2023, dacă aderarea Bulgariei și României la Schengen nu are loc, noi, ca Uniune Europeană, riscăm foarte mult. Riscăm să subminăm bazele a tot ceea ce am realizat în acești peste 70 de ani”, este declarația făcută de europarlamentarul bulgar Ilhan Kiuciuc, în timpul dezbaterilor de la Strasbourg. De asemenea, aici au mai participat și premierul bulgar, Nikolai Denkov, și viceprim-ministrul bulgar și ministru al Afacerilor Externe, Maria Gabriel. Cea de-a 12-a reuniune face parte din seria de dezbateri „Aceasta este Europa”. Oficialii Parlamentului European o organizează cu șefi de stat și de guvern din UE.

Kiuciuc și-a transmis mesajul categoric cu privire la faptul că românii și bulgarii nu mai pot fi supuși aceluiași tratament ca în ultimii ani. Acesta a motivat cu faptul că cetățenii Bulgariei și ai României nu sunt diferiți față de cei ai Germaniei, Austriei, sau de oricare alt cetățean. De asemenea, acesta a mai evidențiat faptul că economia din Bulgaria este supusă unor pagube substanțiale.

„Dacă vreți să avem o Uniune care se bazează pe o economie puternică, competitivă. O Uniune care se bazează pe piața unică, Bulgaria și România trebuie să facă parte din Schengen!”, a spus el, conform stiripesurse.ro