O avertizare cod galben, este în vigoare în intervalul 15 iunie, ora 12:00 – 15 iunie, ora 21:00, fiind anunţată instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona montană, nord-vestul Olteniei și al Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și în sudul Banatului. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, precizează ANM.
„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Occidentali și Meridionali, în Oltenia și vestul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, informează ANM.
De asemenea, o altă avertizare, cod portocaliu, este valabilă în intervalul 15 iunie, ora 21:00 – 16 iunie, ora 12:00, fiind anunţate averse torențiale în Caraș-Severin și zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara.
„În județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara vor fi averse torențiale și mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, mai precizează ANM, potrivit Realitatea.
Vremea la finalul săptămânii
Vineri, 16 iunie, soarele va fi scump la vedere, cerul fiind acoperit în mare parte de nori. Șansele de precipitații vor fi de 88%. Maxima zilei va ajunge la 21 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 15 grade Celsius.
Sâmbătă, 17 iunie, vor fi așteptate maxime de 19 grade Celsius, șansele de ploaie fiind la fel de ridicate ca în ziua precedentă. Cerul va fi în mare parte acoperit de nori. Minimele nu vor scădea sub 14 grade Celsius la noapte.Duminică, 18 iunie, cerul va fi acoperit de nori, iar șansele de precipitații vor fi de 88%. Pe timpul zilei vor fi așteptate maxime de până la 21 grade Celsius, iar pe timpul nopții, temperaturile nu vor scădea sub 14 grade Celsius.În Bucureşti, joi se face mai cald decât miercuri şi se ating 30 de grade. Avem vreme frumoasă în cea mai mare parte a zilei. Spre seară este posibil să vină o ploaie zgomotoasă, de vară. La noapte temperatura coboară până la 17 grade.
La munte găsim vreme instabilă. Aversele apar după prânz, cu tunete, fulgere şi vânt puternic. Sunt posibile căderi de grindină, iar cel mai mult o să plouă în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Pe litoral avem atmosferă schimbătoare. Se înnorează din când în când. Apar ceva condiţii de ploaie, dar se arată şi soarele printre nori. Maximele din staţiuni ajung la 26 de grade.