Vești rele pentru românii ce au ratele calculate în funcție de IRCC. Noul indice va atingea apogeul în luna aprilie, conform purtătorului de cuvânt al BNR. Acesta ar putea întrece indicele ROBOR.
Indicele anterior pe baza căruia se calculează dobânzile la creditele mai vechi de aprilie 2019, a scăzut până la 6,95%. Simultan, analiștii se așteaptă ca noul indice, cel folosit pentru creditele imobiliare din ultimii 4 ani, să crească din luna aprilie.
În prezent, IRCC este 5,71%, în timp ce anul trecut în luna decembrie era 4,06%. În ceea de privește ROBOR, după o maximă de 8,21% atinsă în luna octombrie, la trei luni este în scădere. Acum a ajuns la procentul de 6,95% pe an, iar acest lucru înseamnă că în perioada următoare românii ce au creditele în lei pot avea rate puțin mai mici.
BNR, previziuni sumbre privind IRCC
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, aproximează că următorul nivel al IRCC va fi de puțin deasupra valorii de 6%. Acesta declară că ratele la credite nu vor avea parte de o scădere prea curând.
„De unde apar probleme? Sigur că este important să vedem o continuare a scăderii dobânzilor şi aici sigur că ne străduim, dar nu este suficient ca Banca Naţională să se străduiască, dobânda este rezultatul nu doar al impactului pe care dobânda de politică monetară îl are. Dimpotrivă, sunt şi mulţi alţi factori care intervin. De altfel, dobânda noastră e 2%, iar în piaţă ne împrumutăm cu 7%. Ce se întâmplă cu acea diferență de 5 procente? Aici este marea discuție şi aici ar trebui avut în vedere ce tipuri de decizii şi ce tip de climat economic reușesc Guvernul şi Parlamentul să creeze, pentru că sunt o serie întreagă de decizii politice, de decizii economice, care fac acest climat relativ neprietenos”, a afirmat Dan Suciu.
Epoca dobânzilor mici a trecut
Oficialul a mai declarat că ”…epoca dobânzilor mici a trecut. Ea a fost o anomalie totală pentru că să ai dobânzi de 0 și 1% la ROBOR e nefiresc. A fost o situație cu totul specială în economia mondială care a influențat și piața românească și am avut aceste dobânzi. Dobânzile trebuie să fie real pozitive”.
„Banca Naţională a fost preocupată de această chestiune, nu numai prin empatia şi compasiunea pe care o avem faţă de situaţie ci prin pregătirea persoanelor care au asemenea rate că urmează o perioadă a dobânzilor mari. Puteam să creştem mai abrupt dobânda”, spune Dan Suciu.
În ultimul an, un număr de aproximativ 18.000 de români au făcut demersuri pentru a obține schimbul IRCC în detrimentul ROBOR, în ceea ce privește calculul ratelor de la bănci, conform Digi24.
Există, însă, și o veste pozitivă, anume aceea conform căreia numărul creditelor neperformante stagnează, nu crește. Cifra este reprezentată de un procent foarte mic de aproximativ 2,5%, față de anul trecut când era 3,5%.
„Vestea bună este că nu au crescut numărul creditelor neperformante, este o veste remarcabil de bună care arată că cei care au luat credite au luat cu simț de răspundere și seriozitate. E undeva la 2,5%, o cifră care e foarte mică. Acum un an eram la 3,5%”, a mai spus purtătorul de cuvânt BNR.