România este luată cu asalt de condițiile meteo extreme. Potrivit meteorologilor ANM, astăzi mai multe zone din țară se confruntă cu o avertizare de cod portocaliu.
ANM a emis luni dimineață o avertizare de cod portocaliu de caniculă. Atenționarea este valabilă pentru București, dar și alte 7 județe. Printre acestea se numără Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov. În aceste zone, temperaturile vor fi deosebit de ridicate. Cu valori maxime cuprinse între 35-37 de grade. La noapte, minimele vor coborî până la 20 de grade.
Disconfortul termic va fi unul destul de accentuat. Potrivit experților, indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, conform Agerpres .