Astăzi, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”, de la Borcea, au aterizat trei aeronave. Acestea au fost trimise printr-un un detaşament al Forţelor Aeriene şi Spaţiale Franceze, compus din aproximativ 40 de militari.
„Militarii francezi vor executa misiuni de antrenament în comun cu militari și aeronave F-16 Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române”, arată Ministerul Apărării.
Misiunile comune de instruire contribuie la creșterea capacităţii de reacţie rapidă şi descurajare. Precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze.
Acest angajament a fost implementat prin detaşamente punctuale şi uşoare denumite „MORANE” în Europa de Est şi de Nord.
„În acest context şi pentru prima dată, Forţele aeriene şi spaţiale franceze desfăşoară aeronavele de luptă Rafale în România timp de câteva zile pentru a îndeplini misiuni în cadrul NATO”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Franţei în România, potrivit Adevărul.