Infofinanciar > Info > România vrea să achiziționeze 32 de avioane de luptă din SUA! Finanțare estimată de 6,5 miliarde de dolari
Info

România vrea să achiziționeze 32 de avioane de luptă din SUA! Finanțare estimată de 6,5 miliarde de dolari

avioane F-35 (sursă foto: wall-streat.ro)
sursă foto: wall-streat.ro

Programul aprobat de CSAT prevede achiziționarea in doua etape pentru F-35. Două escadrile (32 de avioane) vor fi achiziționate în prima fază, iar o escadrilă (16 avioane) va fi achiziționată în cea de-a doua fază.

Cele 6,5 miliarde de dolari vor fi cheltuite pentru avioane, motoare, sprijin logistic, pregătirea piloților și a personalului tehnic și simulatoare de zbor.

Așadar, potrivit datelor oficiale, România va achita pentru primele 32 de avioane cât Cehia pentru cele 24.

Știm din documentele oficiale ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) că în cele 6.5 miliarde de dolari estimate în achiziția primelor 32 de F-35 pe care România le va achiziționa. Sunt incluse și echipamente auxiliare precum simulatoare sau rachete aer-aer și aer-sol. Desigur, suma e estimativă.

Faza I presupune achiziția a „32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic inițial, a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor și de muniții aer-aer și aer-sol. Toate pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde USD, iar cantitățile de echipamente, altele decât aeronavele, ce vor fi achiziționate, urmează a fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziție”, potrivit Defense Romania.

Cehia cumpără aceleași avioane

Cehia va achiziţiona 24 de avioane de luptă americane F-35, a anunţat miercuri premierul Petr Fiala, relatează Agerpres, care citează AFP şi Reuters. Interesant e că Cehia va achita pentru cele 24 de avioane F-35 aceeași sumă pe care România o va achita pentru 32 de avioane.

„Primele F-35 vor fi gata în 2029, iar piloţii noştri vor începe atunci să se antreneze în Statele Unite”, a anunţat miercuri Petr Fiala.

Ministrul Apărării Jana Cernochova a anunţat că preţul total al tranzacţiei este de 150 de miliarde de coroane cehe (6,5 miliarde de dolari).

„Vom plăti 106 miliarde de coroane cehe pentru avioane, muniţie, simulatoare, formare şi alte elemente până în 2034”, a declarat presei Cernochova.