Infofinanciar > Info > Avioanele TAROM, din ce în ce mai goale. Compania a primit ajutor de stat, dar încă mai are nevoie de bani
Info

Avioanele TAROM, din ce în ce mai goale. Compania a primit ajutor de stat, dar încă mai are nevoie de bani

Avioanele TAROM, din ce în ce mai goale. Compania a primit ajutor de stat, dar încă mai are nevoie de bani
Sursa foto: Arhiva companiei

TAROM a redus numărul de zboruri în prima jumătate a acestui an, în perioada cu un profit. Cu toate acestea, administratorii companiilor subliniază că sunt necesare fonduri suplimentare, însă atragerea acestora se dovedește a fi o provocare.

Ajutorul de stat aprobat de Comisia Europeană la sfârșitul lunii aprilie 2024, care a inclus ștergerea unor datorii și o infuzie de capital, a acoperit doar parțial necesar de finanțare pentru operațiunile din semestrul întâi al anului, conform raportului prezentat de conducerea TAROM.

TAROM, în prag de restructurare semnificativă

„La semestrul I 2024 capitalurile proprii sunt negative în sumă de 295,32 milioane de lei. În aceste condiţii, sunt necesare surse suplimentare de finanţare, credite, împrumuturi, care necesită garanţii reale ale acţionarilor. (…) Angajarea de alte împrumuturi devine extrem de dificilă datorită activităţii scăzute pentru active libere de sarcini, sens în care acţiunile, părţile sociale deţinute de TAROM constituie garanţii suplimentare faţă de furnizorul CNAB, unde compania a acumulat obligaţii scadente și pentru care Compania a depus garanţii suplimentare, constând în ipoteca asupra titlurilor de participare, imobilelor și a două aeronave proprietate”, se arată în raportul citat.

Totodată, îngrijorările legate de activitatea TAROM în primul semestru din 2024 au venit de la auditorul rezultatelor financiare ale companiei.

„Societatea a inițiat acțiunile solicitate prin planul de restructurare. Cu toate acestea, performanța operațională și financiară a societății din prima jumătate a anului 2024 nu indică faptul că fondurile prezentate în plan sunt suficiente. În cazul în care societatea nu își atinge țintele stabilite prin plan, vor fi necesare finanțări suplimentare. În asemenea circumstanțe, efectul ar putea fi încetarea definitivă sau restrângerea substanțială a activității. Acest lucru ar necesita ajustări substanțiale ale valorii de înregistrare ale activelor și pasivelor societății”, se arată în raportul auditorului independent Baker Tilly. El a auditat rezultatele financiare pe 2023 ale TAROM, raport publicat în toamna anului trecut.

Sumele de bani pe care TAROM le-a generat

Veniturile din activitatea de transport ale TAROM s-au ridicat la 562 milioane lei, sub valoarea de 688,8 milioane de lei. Comparativ cu prima jumătate a anului 2023, acestea au înregistrat o creștere de 12 milioane de lei.

„În semestrul I 2024, veniturile realizate din transport aerian pe curse regulate interne și externe sunt mai mari decât veniturile realizate în semestrul I din anul precedent cu 4,14% și sub nivelul bugetat cu 17,48% (110.,7 milioane de lei)”, se mai arată în raportul administratorilor.

La același capitol figurează și suma de 175,9 milioane de lei. Aceasta reprezintă de fapt ajutorul de stat acordat în 2020 care potrivit HG 541/23.05.2024.

La venituri financiare apare suma de 68,2 milioane de lei. Aceasta constituie dobânda aferentă împrumutului acordat ca ajutor de stat.

Cu aceste sume, TAROM raportează pentru primele șase luni din 2024 un profit de 166,8 milioane de lei, în comparație cu pierderea de peste 50 de milioane de lei raportată pentru primul semestru din 2023.

Pentru întreg anul, bugetul de venituri și cheltuieli aprobat al TAROM indică un profit de 278,5 milioane de lei.

251,6 milioane de lei era valoarea plăților restante ale TAROM la finele primului semestru din 2024.

Zborurile realizate de TAROM

În primele șase luni ale anului 2024, TAROM a avut mai puține zboruri în comparație cu anul 2023, aceeași perioadă.

Singurul indicator care a depășit așteptările a fost cel al pasagerilor transportați pe zborurile code-share, cu peste 21.100 de pasageri față de planificarea inițială de 14.500.

TAROM și-a propus să opereze 6.721 de curse în primul semestru din 2024. Cu toate acestea, a realizat doar 5.900, sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2023.

Reducerea numărului de curse a dus la scăderea pasagerilor transportați sub pragul de un milion. În primele șase luni din 2024, TAROM a transportat 959.379 de pasageri. Astfel, a marcat o scădere de aproape 13% comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Patru Boeing 737-MAX 8

La începutul lunii noiembrie, compania avea o flotă compusă din 14 aeronave. Dintre acestea, șase sunt în proprietate, iar opt sunt luate în leasing operațional: patru modele Boeing 737-800, patru modele Boeing 737-700, patru modele ATR 72-600 și două modele 72-500.

„Planul de reînnoire a flotei vizează în continuare, pe de o parte valorificarea prin vânzare până la sfârșitul anului 2025 a unor aeronave aflate în proprietatea TAROM, a patru aeronave Boeing 737-700, iar pe de altă parte achiziţia unui număr de patru aeronave Boeing 737-MAX 8 în primul trimestru din 2025 (unul prin leasing financiar și trei prin leasing operaţional)”, se mai arată în raport.

Planurile TAROM

Pentru a eficientiza activitatea, TAROM a implementat măsuri precum vânzarea slotului de pe Aeroportul Heathrow, realizată anul trecut, valorificarea participațiilor deținute la societățile Globe Ground (37%) și Romanian Fueling Services (50%), precum și închirierea pe termen lung a terenului de 12.000 mp și a clădirii de birouri din Otopeni.

Compania a vândut cele patru avioane Airbus A318 și a încheiat contracte de achiziție a două avioane Boeing 737 MAX 8. „TAROM se află în acest moment în faza de negociere pentru contractele de achiziţie în leasing operaţional a altor două aeronave Boeing 737 MAX 8”, se mai arată în raportul administratorilor companiei pentru rezultatele financiare din prima jumătate a lui 2024, scrie Economica.NET