Infofinanciar > Info > Piedone ar putea sta maximum 24 de luni în închisoare. Cine afirmă acest lucru
Info

Piedone ar putea sta maximum 24 de luni în închisoare. Cine afirmă acest lucru

Piedone ar putea sta maximum 24 de luni în închisoare. Cine afirmă acest lucru
Sursa foto: B365

Judecătorii Curții de Apel București au pronunțat astăzi sentința finală în Dosarul Colectiv a lui Cristina Popescu Piedone: 4 ani cu executare. Avocatul penalist, Nelu Tașcă a declarat că având în vedere perioada efectivă de executare pe care ar putea să o efectueze fostul edil al Primăriei Sectorului 5 în detenție, acesta ar putea fi cel mai devreme eliberat după 24 de luni sau chiar puțin mai devreme, conform CP și CPP.

Conform sursei citate, faptul că Piedone va împlini pe data de 15 februarie 2023 vârsta de 60 de ani îl va ajuta extrem de mult. Potrivit legii din cele 48 de luni cât reprezintă pedeapsa de patru ani se va înjumătăți.

Astfel, din 16 februarie 2023, perioada efectivă pe care fostul edil o va avea de efectuat în total va fi conform legilor actuale aflate în vigoare de doi ani, respectiv 24 de luni.

I se poate reduce din timpul în închisoare 

Avocatul analist Tașcă arată că din cele 24 de luni efective lui Piedone i se mai poate reduce din timp în funcție de comportamentul avut în detenție, de programele la care participă și de muncile pe care le prestează.

El atrage atenția asupra faptului că eliberarea lui Piedone după această perioadă este doar o posibilitate. Ea reprezintă o vocație a Comisiei de eliberări Condiționate de la nivelul penitenciarului, și mai apoi a judecătorului de eliberări condiționate de la Judecătorie și Tribunal.

Conform sursei citate, el poate fi eliberat după 24 de luni de executare efectivă a pedepsei finale din dosarul colectiv. Nu este o obligație a instanțelor de judecată și a Comisiei din Penitenciar să dispună acest lucru și în cazul lui Cristian Popescu Piedone.

Litera legii

„Liberarea condiționată este prevăzută de articolul 100 din Codul Penal al României”, arată avocatul „iar alineatul 2 este cel care vă interesează”.

„Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii

(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

  1. a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
  2. b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
  3. c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
  4. d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).