Infofinanciar > Info > Avocatul Poporului propune schimbarea legislației accidentelor de muncă. Ce prevăd modificările pentru angajatori
Info

Avocatul Poporului propune schimbarea legislației accidentelor de muncă. Ce prevăd modificările pentru angajatori

Avocatul Poporului propune schimbarea legislației accidentelor de muncă. Ce prevăd modificările pentru angajatori
Sursa foto: infoanunt.ro

Instituția Avocatului Poporului a dat publicității joi un Raport special privind securitatea și sănătatea în muncă a lucrătorilor, în cadrul căruia, pornind de la o serie de cazuri analizate, propune o serie de modificări legislative și administrative care vizează atât angajatorii, cât și instituțiile abilitate.

„Am vizat mai multe modificări atât legislative, cât și administrative. Am avut în vedere în primul rând schimbarea definiției accidentului de muncă (din Legea nr.319/2006 – n.r.), care până acum este declarat la trei zile și nu la o zi (de la eveniment – n.r.), cum ar fi în mod normal”, a explicat Ecaterina Mirea, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.

O altă propunere legislativă importantă în sensul modificării legii este introducerea obligativității angajatorilor de a raporta accidentele de muncă. De asemenea, raportul realizat de instituția Avocatului Poporului prevede introducerea obligativității informării viitorului angajat cu privire la riscurile specifice locului de muncă, dat fiind că, în acest moment, Codul Muncii nu prevede o astfel de obligație.

„Am venit totodată și cu niște propuneri vizavi pe partea de obligare a angajatorilor de a asigura consilierea în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă a angajaților. O altă propunere introdusă este și schimbarea cadrului juridic în ceea ce privește medicul de Medicina Muncii, care are un rol important în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă – aici ne-am dori să se stabilească în mod concret un cadru legal vizavi de cine poate să sesizeze organele competente în acest sens și cine sunt acestea, termenul și măsurile de protecție pentru angajați”, a mai precizat Ecaterina Mirea.

Un sistem de evaluare a angajatorilor în domeniul SSM

Raportul dat publicității mai prevede și introducerea unui sistem bonus/malus pentru angajator.

„Acest sistem de bonus/malus este preluat din legislația internațională și evaluează atitudinea angajatorului în ceea ce privește buna sau reaua lui purtare vizavi de obligația care îi revine de a consilia angajații și de a le asigura măsurile de protecție socială. În ceea ce privește acest sistem, noi am considerat că este necesar pentru a facilita, în special, munca Caselor Județene de Pensii, dar este și în favoarea angajatului”, a explicat adjunctul Avocatului Poporului.

Conform raportului citat, prin sistemul de malus/bonus asiguratul este încadrat în una dintre clasele de bonus pentru rezultatele pozitive din activitatea de securitate și sănătate în muncă (SSM). Acest lucru ar conduce la reducerea primei de asigurare. Încadrarea în una din clasele de malus s-ar aplica pentru rezultate negative în activitatea SSM, cum ar fi accidentele de muncă sau îmbolnăvirile profesionale, ceea ce ar conduce la majorarea primei de asigurare.

Contribuție dedicată și protejarea angajatului

O altă măsură prevăzută în raportul Avocatului Poporului este și reintroducerea contribuției de asigurare pentru accidente în muncă

„În acest moment, contribuția de asigurare pentru accidente în muncă merge la un buget comun și ulterior se împarte. Noi considerăm că ar fi mai bine ca acest procent să se folosească exclusiv pentru accidente de muncă și boli profesionale. Dacă s-ar lua în considerare și clasele de risc, acest procent ar varia în funcție de comportamentul angajatorului”, a explicat Ecaterina Mirea.

Nu în ultimul rând, propunerile legislative ale Avocatului Poporului vizează și măsuri de protejare a angajaților care se tem să raporteze anumite incidente de muncă din cauza presiunilor efectuate de angajatori.

„Am propus în acest sens crearea unui cadru legislativ coerent. Credem că ar fi benefic dacă angajatul ar avea garanția că ar fi protejat dacă el ar raporta accidentul de muncă, atunci când angajatorul ar fi reticent în a face lucrul acesta. Dacă ar beneficia de garanția că nu ar fi hărțuit, că nu și-ar pierde locul de muncă, cred că ar avea un pic mai mult curaj în a avea o atitudine practică pentru el”, a precizat adjunctul avocatului poporului.

Raportul a fost trimis către cele două camere ale Parlamentului, către Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Speciale, Ministerul Afacerilor Externe la Inspecția Muncii, Casa Națională de Pensii Publice (CNSS) etc.

„Sunt ecouri la rapoartele noastre trimise anterior și sperăm că și aici se vor mișca lucrurile, mai ales că unele propuneri le-am agreat deja cu Casa Națională de Pensii și Casele Județene de Pensii și Inspecțiile Teritoriale de Muncă”, a mai declarat Ecaterina Mirea.