George Șerban la data de 11 martie 1990 se afla în balconul Operei unde a citit populației Proclamația de la Timișoara. Au trecut 33 de ani de atunci, de când timișoreni ascultau cu speranță acel „strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri și a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal.”
„Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. Inițiatorul Proclamației de la Timișoara a fost scriitorul George Șerban. Pasionat de istorie, a înțeles încă din decembrie 1989 că obiectivele anticomuniste ale Revoluţiei Române trebuie sintetizate într-un document scris. După câteva luni, oamenii fostului regim sunt încă în funcţii cheie. Cei care îşi doreau o democraţie occidentală simt nevoia să acţioneze”, spun cei de la Muzeul Național al Banatului, conform Timiș Online.
Timișorenii au votat textul lui George Șerban
„Primul punct al Proclamaţiei de la Timişoara afirmă că Revoluţia Română a fost profund anticomunistă. Următoarele trei avertizează asupra pericolului ca unele categorii sociale să fie instigate împotriva altora. La punctul 5 se cer alegeri libere. Punctele 6 şi 7 sunt o pledoarie contra manipulării prin publicarea de urgenţă în tiraje de masă a unei istorii a comunismului. Se vorbeşte despre înţelegerea rolului pe care mai-marii FSN l-au avut în prelungirea regimului Ceauşescu. Urmează punctul 8, care cere eliminarea comuniştilor marcanţi şi a ofiţerilor de Securitate din cursa electorală. Ultimele puncte se referă la liberalizarea economiei, la descentralizarea administrativă şi la reluarea legăturilor cu exilul românesc”, adaugă reprezentanții muzeului.
Pentru a-și arăta disperarea, liderii mișcării de la Timișoara au parcurs drumul până la București pe jos, aceștia doreau să explic în toată țara Proclamația.
„Simbolic, au făcut pe jos drumul până la Bucureşti. Televiziunea de stat şi-a menţinut politica pro-FSN, dar delegaţia de la Timişoara a fost primită cu braţele deschise de partidele istorice, organizaţiile civice şi de protestatarii anticomunişti din Capitală. Poate că multe paragrafe din Proclamaţie par astăzi naive. Altele, deplasate sau redundante. Dar în întregul său – care gravitează în jurul celebrului Punct 8 – ea a fost un strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri şi a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal. «Proclamaţia de la Timişoara» a fost, mai presus de orice, un puternic manifest anticomunist legitimat tragic de sângele vărsat în Timişoara şi apoi în toată ţara în decembrie 1989”, mai transmit cei de la MNaB.
Punctul 8
Textul Proclamației de la Timișoara cuprinde 13 puncte, însă ceea ce a atras cel mai mult atenția în acea vreme au fost ideile expuse la Punctul 8. Se aprinsese o adevărată dezbatere în România anului 1990 în urma acestui text:
„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară.
Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu, și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită.
Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De abia atunci am putea face o alegere în cunoștință de cauză, cu cărțile pe masă”.
