La 3 aprilie 1948, președintele american Harry Truman semnează Actul de asistență economică, care autoriza crearea unui program ce avea drept scop să ajute națiunile din Europa în procesul de recuperare și reconstrucție după daunele provocate de cel de-al Doilea Război Mondial.
Cunoscut sub denumirea comună de Planul Marshall, acesta urmărea să stabilizeze Europa din punct de vedere economic și politic, astfel încât națiunile europene să nu fie atrase de influența partidelor comuniste.
De unde vine denimirea de Plan Marshall?
Secretarul de stat al SUA, George C. Marshall, a făcut celebrul apel pentru asistență americană în cazul Europei prin intermediul unui discurs ținut la Universitatea Harvard în ziua de 5 iunie 1947. El a propus ca statele europene să elaboreze ele însele un program de redresare economică, program pe care Statele Unite urmau să-l finanțeze.
La mijlocul lunii iunie 1947, Marea Britanie și Franța au invitat națiunile europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a elabora un plan de redresare. Uniunea Sovietică a refuzat să participe la reuniune, iar state unde influența sovietică interveniseră deja, precum Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia, s-au autoexclus. Comitetul de Cooperare Economică Europeană (CCEE) a prezentat, în cele din urmă, un plan în fața Congresului American, plan care a autorizat Legea cooperării economice în ziua de 2 aprilie 1948. Președintele Truman a semnat actul în ziua următoare, 3 aprilie.
Ce a reprezentat Planul Marshall?
În cadrul Planului Marshall, Administrația pentru Cooperare Economică (Economic Cooperation Administration – ECA) a distribuit ajutoare în valoare de 13 miliarde de dolari pe parcursul a patru ani (1948-1951). Cea mai mare parte a fondurilor a fost acordată sub formă de granturi directe, iar restul sub formă de împrumuturi. Șaptesprezece națiuni din vestul și sudul Europei au primit asistență, inclusiv Regatul Unit, Austria, Belgia, Țările de Jos, Danemarca, Franța, Suedia, Islanda, Irlanda, Grecia, Italia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Elveția, Turcia și Germania de Vest.
Planul a ajutat atât productivitatea agricolă, cât și cea industrială din Europa și a contribuit la revigorarea unor industrii aflate în dificultate, precum cea chimică, inginerească și siderurgică. Țările participante și-au văzut produsele interne brute (PIB) crescând cu 15-25%.
Europa, reconstruită
Reconstrucția Europei postbelice a fost doar una dintre numeroasele provocări serioase de politică externă cu care s-a confruntat președintele Truman, care a devenit președinte în aprilie 1945, după moartea lui Franklin D. Roosevelt în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La doar câteva luni după ce a preluat funcția, a luat decizia de a lansa bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki.
În așa-numita Doctrină Truman, el a cerut Congresului să acorde ajutor economic și militar Turciei și Greciei după ce cele două țări au fost supuse presiunii sovietice și comuniste în 1947. Truman a fost, de asemenea, responsabil pentru masivul transport aerian care a aprovizionat Berlinul de Vest în 1948 și pentru negocierea unei alianțe militare care a devenit Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949.
În timpul celui de-al doilea mandat, Truman a trimis forțe militare americane pentru a se apăra împotriva unei invazii comuniste în Coreea, dar s-a străduit să mențină un conflict nu foarte aprins, în loc să intre în conflict direct cu China sau chiar cu Rusia. În 1952, Truman a refuzat să candideze pentru un nou mandat; s-a retras în statul său natal, Missouri, unde a trăit până la moartea sa, în 1972, la vârsta de 88 de ani, scrie History.
