Infofinanciar > Lumea la zi > Azi în istorie: 5 decembrie 1492: Cristofor Columb a devenit primul european ce ajunge în insula Hispaniola
Lumea la zi

Azi în istorie: 5 decembrie 1492: Cristofor Columb a devenit primul european ce ajunge în insula Hispaniola

Cristofor columb sursa foto arhiva companiei
Sursa foto Arhiva companiei

Pe data de 5 decembrie 1492, Cristofor Columb a devenit primul eropean ce a ajuns pe insula Hispaciola. Astăzi, aceasta este constituită dintre Haiti și Republica Dominicană.

Cristofor Columb a redenumit insula Española (Hispaniola), ceea ce înseamnă „mica Spanie”. La 5 decembrie 1492, Columb a ancorat în largul țărmului nordic al statului Haiti, în apropiere de actualul Cap-Haïtien. În ajunul Crăciunului din 1492, nava Santa Maria, nava amiral a lui Columb, s-a scufundat chiar în largul unui golfuleț pe care Columb îl va numi mai târziu La Nativida.

Cristofor Columb, exploratorul lumii

În Hispaniola, Columb a înființat prima colonie spaniolă din Lumea Nouă. Ca urmare, el este exploratorul european căruia i se atribuie în general originea și cronica rutelor maritime către emisfera vestică. La începutul perioadei coloniale, Hispaniola, datorită poziției sale cheie la marginea nordică a Mării Caraibelor, a devenit baza logistică pentru cucerirea de către Spania a celei mai mari părți a emisferei vestice.

Columb a inițiat astfel o eră de explorare, subjugare și colonizare care a durat secole întregi. Exploratorul a fost acuzat de mulți istorici că a inițiat genocidul populației indigene Arawak din Hispaniola și este, de asemenea, considerat de unii ca fiind la originea comerțului transatlantic cu sclavi, conform haiti.org.

Cine este Cristofor Columb?

Cristofor Columb a fost un explorator și navigator italian din Republica Genova. Acesta a efectuat patru călătorii pe bază spaniolă peste Oceanul Atlantic. Acestea au fost sponsorizate de regii catolici. Astfel, el a deschis calea pentru explorarea europeană pe scară largă și colonizarea europeană a Americilor. Expedițiile sale au reprezentat primul contact european cunoscut cu Caraibe și cu America Centrală și de Sud.

Numele Cristofor Columb este o anglicizare a latinului Christophorus Columbus. Crescut pe coasta Liguriei, a plecat pe mare la o vârstă fragedă și a călătorit mult, atât în nord, până în insulele britanice, cât și în sud, până în ceea ce este astăzi Ghana. S-a căsătorit cu nobila portugheză Filipa Moniz Perestrelo. Aceasta i-a dat un fiu, Diego. El s-a stabilit la Lisabona timp de mai mulți ani. Ulterior, a luat o amantă castiliană, Beatriz Enríquez de Arana, care i-a dat un fiu, Ferdinand.

Între 1492 și 1504, Columb a efectuat patru călătorii dus-întors între Spania și Americi. Fiecare călătorie a fost sponsorizată de Coroana Castiliei. În prima sa călătorie, Columb a ajuns în Americi. A inițiat explorarea și colonizarea europeană a continentului, precum și schimbul columbian. Rolul său în istorie este astfel important pentru Epoca Descoperirilor, pentru istoria occidentală și pentru istoria omenirii în general.

În scrisoarea lui Columb din prima călătorie, publicată după prima sa întoarcere în Spania, el a afirmat că a ajuns în Asia, așa cum fusese descris anterior de Marco Polo și de alți europeni. Pe parcursul călătoriilor sale ulterioare, Columb a refuzat să recunoască faptul că pământurile pe care le-a vizitat și le-a revendicat pentru Spania nu făceau parte din Asia, în fața tot mai multor dovezi care demonstrau contrariul. Acest lucru ar putea explica, în parte, de ce continentul american a fost numit după exploratorul florentin Amerigo Vespucci. El a primit meritul de a-l recunoaște ca fiind o „Lume Nouă” – și nu după Columb.