Era anul 2018, data de 9 iunie, când tenismena româncă Simona Halep a câştigat trofeul de la Roland Garros. Acest eveniment i-a adus sportivei primul Grand Slam al carierei sale.
De asemenea, Simona Halep a devenit atunci al treilea român câştigător de Grand Slam la categoria jucătorii de simplu. Înaintea ei au mai obținut acest titlu Ilie Năstase şi Virginia Ruzici. Simona a jucat la acel joc setul decisiv cu tenismena Sloane Stephens. Românca a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-1. În acel moment, după finalizarea meciului, Simona era numărul 1 mondial.
De menționat și că titlul de la Roland Garros a fost obținut la zece ani distanță după ce Simona Halep a câştigat acelaşi turneu. Dar în 2008 a învins la categoria de junioare. Pentru titlul câştigat atunci, în 2018, românca a primit suma de 2,2 milioane de euro şi 2000 de puncte WTA, scrie adevarul.ro.