Vineri, DNA a deschis un dosar penal și a început o anchetă la fața locului, cu privire la acuzații de abuz în serviciu privind autorizarea și supravegherea activității azilului de bătrâni din Bărdești, județul Mureș.
„Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii unui centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi din judeţul Mureş. Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală” se arată într-un comunicat DNA, conform Agerpres .