Infofinanciar > Info > BAC 2022, absolvenții de liceu vor începe luni probele scrise. Calendarul complet
Info

BAC 2022, absolvenții de liceu vor începe luni probele scrise. Calendarul complet

BAC Sursa foto Cancan
Sursa foto: Cancan

Bacalaureatul 2022 va începe luni, 20 iunie cu proba scrisă la limba și literatura română. Marți, se va desfășura cea de-a doua probă obligatorie profilului, iar miercuri va fi proba la alegere.

Absolvenții de liceu vor începe luni examenul maturității. Aceștia au trecut înainte printr-o simulare acestui examen, care a adus multora note foarte mari.

Rata de promovarea a examenului de BAC este mai mică cu două procente decât cea de anul trecut.

Rata de promovare a candidaților din promoția curentă la Bacalaureat 2021 a fost de 73,9%, în creștere cu 2,5 puncte procentuale față de 2020.

Pentru toți candidații care au susținut examenul, rata de promovare la BAC 2021 a fost de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie 2020- 62,9%.

Pe pagina Ministerului Educației au fost postate mai multe modele de subiectele pentru toate problemele care vor urma.

Calendar BAC 2022- Sesiunea iunie-iulie

        20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

        21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

        22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

        23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

        27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise la BAC 2022 (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00

        28 – 30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor

        1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2022

Cei care nu au reușit să promoveze în vară examenul de Bacalaureat vor mi avea o șansă în sesiune âa din tomană. Aceasta se va desfășura în luna august a anului 2022.

Calendar BAC 2022- Sesiunea august-septembrie

        18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților

        16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

        17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

        18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă

        19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

        22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

        24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

        25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

        26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

        31 august 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

        1 – 2 septembrie 2022 – Rezolvarea contestațiilor

        3 septembrie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2022