Emoțiile nu s-au terminat pentru absolvenții claselor a XII-a. Examenul de Bacalaureat debutează cu prima probă, cea la Limba și literatura română. Ministerul Educației a amenajat 464 de centre în toată țara pentru aproximativ 130.000 de elevi care s-au înscris la examenul maturității sesiunea 26-29iunie.
Astăzi, 26 iunie se desfășoară prima probă cea de Limbă și literatura română, după care, mâine, elevii vor susține proba obligatorie a profilului, în funcție de filieră vor da examen la matematică sau istorie.
UPDATE: La subiectul trei, absolvenţii de liceu au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţile unui text narativ de Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.
Astăzi elevii vor suține proba la Limba și literatura română
A treia probă se va desfășura miercuri 28 iunie, care, la fel, depinde de profilul liceului, elevii pot opta în funcție de specializare pentru una din cele 10 materii și anume: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie.
Elevii care au studiat într-o limbă a minorităților naționale vor susține proba de Limbă și literatură maternă, joi 29 iunie. Accesul în centrele de examinare a început la ora 08:30, doar pe baza actului de identitate, iar subiectele au fost înmânate la ora 09:00. Timpul alocat pentru rezolvarea cerințelor este de 180 minute ore calculate din momentul în care elevi și-au primit subiectele.
Timpul poate fi suplimentat cu două ore doar candidaților cărora li s-a acceptat acest lucru de către comisiile județene, în conformitate cu normele egalității de șanse pentru elevii cu deficiențe de vedere, auz și tulburări de neurodezvoltare. Se acceptă instrumente de scris doar cu cerneală sau pastă de culoare albastră în timp ce pentru desene și scheme se va utiliza numai creionul negru, potrivit Antena 3 CNN.
Pentru probele de Matematică și Geografie, candidații vor folosi doar instrumentele de desen. Este interzis accesul în sălile de examinare cu obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete sau alte obiecte de acest gen precum și a oricărui accesoriu electronic de calcul, se stocare a informațiilor sau de comunicare, stick-uri de memorie, telefoane, tablete, etc. Totodată, elevii nu vor avea voie în săli cu dicționare, notițe, manuale sau alte însemnări.
Contestațiile se pot depune începând cu 03 iulie, în intervalul orar 12:00-18:00
În timpul examenului elevii nu au voie să comunice între ei sau cu persoanele aflate în exterior ori să schimbe între ei foile din lucrare, ciorne sau alte materiale pentru rezolvarea subiectelor. Candidații care nu respectă regulile menționate vor fi eliminați din sală și nu vor mai participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.
Emoțiile elevilor se vor prelungi până pe 03 iulie, dată la care se vor afișa primele rezultate. Contestațiile se pot depune în aceeași zi fie în format fizic sau electronic în intervalul orar 12:00-18:00. Candidații nemulțumiți de nota obținută și care vor să depună contestații vor completa semna și depune cererea tip în care confirmă că au luat act de faptul că nota poate fi majorată sau micșorată. Rezultatele finale se vor afișa pe 7 iulie atât on-line cât și la centrele de examinare.
Pe durata probelor, sălile de examinare vor fi monitorizate audio-video. În conformitate cu prevederile Art. 5 și 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor GDPR), rezultatele se vor afișa prin anonimizarea numelui și prenumelui candidatului.
Totodată, ministerul Educației a pus la dispoziția candidaților și a părinților acestora linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare, care se vor face în perioada 26-29 iunie în intervalul orar 08:00-16:00.