Una dintre cele mai prestigioase universități de la noi din țară vine în ajutorul elevilor de clasa a 12-a. Aceștia pot accesa, fără costuri, lecții de pregătire la matematică.
Și în 2024 Universitatea Politehnică Timișoara își menține obiceiul. Elevii care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat pot accesa, în mod gratuit, lecții pregătite. Conform unor informații transmise de reprezentanții UPT, toți elevii pot accesa aceste meditații. Cei care aleg să apeleze la acest ajutor nu au nicio obligație față de Universitate.
Perioada în care se desfășoară cursurile gratuite este cuprinsă între 27 ianuarie și 25 mai 2024.
”Așteptăm să vă alăturați nouă atât fizic, cât și online, pe Zoom și Facebook.Pentru cei care doresc să participe fizic, vă așteptăm în amfiteatrul D1, clădirea Electro, corpul D, Bd. Vasile Pârvan, nr. 2, Timișoara.
Accesarea platformei Zoom începe la ora 09:45, iar intrarea în amfiteatrul D1 este permisă până la ora 09:55”, este mesajul pe care l-au transmis reprezentanții, conform antena3.ro