Deşi Ungaria îşi doreşte să facă eforturi pentru a ajuta la restabilirea păcii din Ucraina, care se află în conflict cu Rusia, aceasta nu îşi doreşte să se afle de partea pierzătorilor, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut. Cel care a declarat toate acestea a fost preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, miercuri, 19 iulie 2023, la deschiderea lucărilor pentru Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad.
„Generaţia noastră nu a fost niciodată atât de aproape de un război cum este acum şi Ungaria; în acest context, doreşte să facă eforturi diplomatice pentru a restabili pacea. (…) E nevoie de aceste eforturi diplomatice pentru pace, pur şi simplu din cauza faptului că noi nu credem că un conflict armat poate rezolva situaţia acolo, nu credem că armele pot da un răspuns acceptabil. Ungaria, Guvernul Ungariei, a spus următorul lucru: noi nu vrem să participăm la acest război în niciun fel. În acelaşi timp, Ungaria trebuie să urmeze în mod foarte precaut aceşti paşi diplomatici, pentru că noi avem o tradiţie istorică sau o experienţă istorică foarte nefastă, şi anume, în câteva războaie ne-am trezit de partea perdanţilor. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în ultimul secol şi dorim să evităm această situaţie. Deci, trebuie să mergem mai departe pe calea asta, a diplomaţiei, dar în aşa fel încât, până la urmă, să nu ne trezim iarăşi de partea perdanţilor”, a afirmat Németh Zsolt, potrivit traducerii asigurate de organizatorii Universităţii de Vară “Tusvanyos”.
El a adăugat că fapta comisă de Rusia este una care trebuie condmnată, pentru că este cea care a dat startul acestui conflict, iar Ucraina are tot dreptul să nu stea indiferentă în faţa acestui atac, ci să se apere.
Ungaria, dependentă de resursele ruseşti
Politicianul maghiar a evidenţiat faptul că Ungaria beneficiază de resursele ruseşti pe care plănuieşte să le limiteze, dar de care nu poate scăpa definitiv.
“Trebuie să avem o strategie foarte clară pe termen lung, dar această strategie cu siguranţă va include şi livrarea în continuare de către Rusia Ungariei a gazelor naturale şi a ţiţeiului. Ungaria este foarte conştientă de această situaţie şi este o dorinţă foarte clară din partea Guvernului de la Budapesta de a reduce această dependenţă, de a diversifica resursele; suntem în relaţii foarte bune, în acest sens, şi cu Croaţia, şi cu Turcia şi cu celelalte ţări. Deci, trebuie să infirmăm cu fermitate faptul că (…) stă acum foarte frumos Guvernul de la Budapesta, relaxat, pentru că noi avem legături foarte strânse cu Moscova şi Moscova ne va furniza până în veci gaze natural şi ţiţei şi aşa mai departe. Deci, evident, nu este cazul, nu asta este atitudinea Guvernului de la Budapesta”, a mai precizat oficialul maghiar.
Alte personalităţi prezente la Băile Tuşnad
În prima zi de lucrări de la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad a mai participat şi altă personalitate maghiară, mai exact Árpád Potápi, secretarul de stat pentru politica naţională de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei, dar şi primarul din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, informează stiripesurse.ro