Statele Unite nu pot confirma informațiile potrivit cărora China a reușit să colecteze date în timp real de la un balon-spion, care zbura deasupra unor tabere militare la începutul acestui an, afirmă administrația lui Joe Biden.
Se presupune că balonul chinezesc a reușit să transmită date către Beijing în timp real, în ciuda eforturilor Guvernului american de a-l împiedica să facă acest lucru, o dezvăluire care ar putea accentua criticile republicanilor la adresa președintelui american Joe Biden, pentru că oficialul american a așteptat ca balonul să ajungă într-un loc sigur înainte de a-l doborî.
Balonul spion chinezesc, situația încă analizată
Casa Albă și Pentagonul au declarat reporterilor că nu au putut confirma informația privind scopul acestui balon de spionaj ce survola deasupra unor unități militare. Pentagonul a declarat că experții încă analizează resturile colectate de la balon după ce acesta a fost doborât pe data de 4 februarie, de către SUA.
„Nu am putut confirma că a existat o transmisie în timp real de la balon către China în acest moment. Este un lucru pe care îl analizăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh.
Ministerul chinez de Externe de la Beijing și Ambasada Chinei de la Washington nu au răspuns imediat la solicitarea de a oferii comentarii. Balonul, despre care Beijingul neagă că ar fi fost o navă guvernamentală de spionaj, a zburat timp de o săptămână deasupra Statelor Unite și a Canadei înainte ca armata americană să îl doboare în largul coastei atlantice, la ordinul lui Joe Biden.
Publicațiile au relatat că oficialii americani cred faptul că balonul de mare altitudine a fost controlat de Beijing și că a fost capabil de a fi manevrat, în timp ce zbura deasupra Statelor Unite. Acest lucru este susținut de faptul că dispozitivul aerian vira la stânga sau la dreapta.
SUA a minimalizat capacitățile balonului de supraveghere
La momentul respectiv, oficialii americani au minimizat impactul balonului asupra securității naționale, afirmând că Guvernul a luat măsuri pentru a limita capacitatea acestuia de a colecta informații despre SUA. De asemenea, SUA a minimizat ideea conform căreia balonul ar fi mai capabil să colecteze informații decât sateliții de spionaj chinezi, recunoscând în același timp capacitatea balonului de a zăbovi mai mult timp deasupra locațiilor din SUA decât un satelit.
Incidentul cu balonul chinezesc l-a determinat pe secretarul de stat american, Antony Blinken, să amâne o vizită planificată la Beijing, tensionând și mai mult relațiile dintre Washington și Beijing. Episodul a provocat un scandal la Washington și a determinat armata americană să cerceteze cerul în căutarea altor obiecte care nu erau captate de radare.
FBI a preluat conducerea analizei de când SUA a declarat, la 17 februarie, că a încheiat cu succes eforturile de recuperare a vehiculului aerian din largul Carolinei de Sud, pentru a colecta senzori și alte resturi de la balonul de supraveghere suspectat a fi chinezesc, conform AbcNews .