Infofinanciar > Lumea la zi > Banca Centrală Europeană ar putea majora dobânzile. Inflația din zona euro a ajuns la 8,6%
Lumea la zi

Banca Centrală Europeană ar putea majora dobânzile. Inflația din zona euro a ajuns la 8,6%

Banca Centrală Europeană ar putea majora dobânzile. Inflația din zona euro a ajuns la 8,6%
Sursa foto: Forbes.ro

„Este o săptămână mare în Europa, atât pentru mediul macro, cât și pentru piețele mici”, au anunțat reprezentanții Băncii Centrale Europene (BCE). Toate privirile se vor îndrepta către reuniunea politică a instituției, eveniment ce va avea loc joi, 21 iulie, la Frankfurt. Oficialii au anunțat deja o primă creștere a ultimilor 11 ani în domeniul acțiunilor, însă aceasta este încetinită pe fondul războiului din Ucraina și a amenințărilor ulterioare la adresa aprovizionării cu energie.

Banca Centrală Europeană are de gând ca pentru ziua de joi să majoreze dobânzile cu 0,5 puncte procentuale, o creştere de două ori mai mare faţă de aşteptările aproximate luna trecută, în contextul în care inflaţia din zona euro a ajuns la 8,6%. Publicația Bloomberg, citată de Ziarul Financiar, specifică faptul că nu este tocmai clar la momentul actual dacă va exista destulă susţinere pentru o astfel de majorare.

O mutare ca aceasta pe piață ar reprezenta o schimbare de atitudine a consiliului guvernator al băncii centrale faţă de valorile stabilite în şedinţa de politică monetară din data de 9 iunie, însă ar aduce BCE mai aproape de ritmul de creştere ales de alte bănci centrale din întreaga lume.

Acțiuni și cifre incerte

Acțiunile europene se dovedesc incerte, scrie cnbc.com. Indicele paneuropean Stoxx 600 s-a situat sub valoarea normală, după ce a scăzut anterior cu mai mult de 0,6%. Acțiunile tehnologice au scăzut cu 1,1%, în timp ce acțiunile din domeniul sănătății au crescut cu 1,3%. Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 0,5%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra a avansat cu 0,2%.

Indicele european Blue Chip a crescut cu 0,8% în timpul anterioarei sesiuni de tranzacționare, asta pe urma câștigurilor de la sfârșitul săptămânii trecute și pe un fond global pozitiv.

În ceea ce privește acţiunile individuale, titlurile companiei energetice EDF din Franţa au fost printre cele mai performante, cu o creştere de peste 6% după ce două surse au declarat pentru Reuters că guvernul francez este gata să plătească peste 9 miliarde de euro pentru a readuce compania energetică sub controlul deplin al statului. La polul opus, producătorului francez Alstom i-a scăzut indicele cu 6% după raportul trimestrial al câștigurilor.

Moneda unică s-a apropiat săptămâna trecută de paritatea cu dolarul american, fiind tranzacţionat în urcare cu 0,2%, la 1,006 dolari pe unitate. Criza aprovizionării cu energie a zonei euro şi problemele economice continuă să aibă un efect negativ asupra monedei euro.

Problemele politice de pe continent

Instabilitatea politică din cadrul Europei se pare că ar agrava echilibrul economic de pe continent. Problema demisiei premierului britanic Boris Johnson nu și-a găsit încă o rezolvare, iar în Italia prim-ministrul Mario Draghi și-a anunțat demisia pe urma pierderii sprijinului politic. Președintele Republicii, Sergio Matarella, nu i-a acceptat însă demisia.