Infofinanciar > Info > Bancherii avertizează! Rata de creditare va rămâne scăzută până la stabilizarea dobânzilor ROBOR și IRCC
Info

Bancherii avertizează! Rata de creditare va rămâne scăzută până la stabilizarea dobânzilor ROBOR și IRCC

Bancherii avertizează! Rata de creditare va rămâne scăzută până la stabilizarea dobânzilor ROBOR și IRCC
Sursă foto: CreditFix

În 2023, spre deosebire de anul anterior, există o probabilitate crescută ca ritmul general de creștere al creditelor să înregistreze un regres sensibil față cel nivelul înregistrat în 2022. Conform estimărilor specialiștilor în domeniul financiar-bancar, în prima jumătate a anului se va înregistra o încetinire a creditării, urmând ca, începând din trimestrul trei – dacă dobânzile ROBOR şi IRCC se stabilizează și inflația scade – să revină pe o evoluție ascendentă.

„Prima jumătate a anului va aduce o nouă încetinire a ratei de creştere a creditării, care ar putea reveni în al doilea sau al treilea trimestru, şi să devină deja o tendinţă clară a creşterii activităţii de creditare în al doilea semestru. Acest lucru ar putea fi declanşat de scăderea inflaţiei şi a ratelor dobânzilor, precum şi de o redresare a activităţii economice“, a declarat Gyula Fatér, președintele Directoratului și director general OTP Bank.

„În zona creditării personale, ROBOR şi IRCC ar trebui să se stabilizeze în a doua parte a anului odată ce ratele dobânzilor vor avea un nivel constant, pe fondul unei inflaţii anuale în scădere“, a mai precizat Gyula Fatér. CEO-ul OTP Bank apreciază că, ținând cont de contextul economic dificil, companiile locale au dat dovadă de rezilienţă și au avut o planificare financiară eficientă.

Creditele ipotecare dau semne de revenire

Gyula Fatér apreciază că anul acesta ne vom confrunta cu evoluţie stabilă a creditelor de consum şi o revenire treptată în trend a creditele ipotecare începând cu semestrul doi. Estimările pentru segmentul de creditare corporativă indică o creștere de sub 10% pentru acest an, o bună parte din companiile locale concentrându-se pe atragerea de fonduri europene pentru susținerea planurilor de dezvoltare.

„Cea mai mare provocare, și în acelaşi timp o oportunitate pentru sectorul bancar, este să găsească şi să să construiască soluţii financiare inteligente pentru companii şi persoane fizice exact atunci când au cea mai mare nevoie de ele, în perioada de declin economic. Este o oportunitate deoarece cooperăm mai în detaliu cu clienții și ajutăm la construirea de parteneriate testate chiar de contextul economic, aşa cum am reuşit să facem în ultimii ani“, a explicat directorul general al OTP Bank.

Prudență și vigilență la finanțare

Climatul economic dificil obligă instituțiile financiar-bancare să adopte o politică prudentă față de riscurile de finanțare a creditelor.

„Un mediu economic mai dificil sigur reprezintă şi un risc, deoarece trebuie să fim prudenţi şi vigilenți în ceea ce priveşte abordarea şi acoperirea riscului de finanțator. Presiunea generală ar putea scădea în a doua parte a anului 2023, pentru că este previzionat un declin al inflației şi al ratelor dobânzilor, urmat de o revenire treptată a activității economice. Cea mai eficientă modalitate de a găsi soluţii pentru redresarea economică este de a avea grijă mai întâi de factorii importanți, de stabilizarea inflației şi consolidarea fiscală, iar apoi de utilizarea eficientă a UE şi multiplicarea efectului acestora în economie“, a mai precizat Gyula Fatér într-un articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.01.2023.