Infofinanciar > Lumea la zi > Băncile promit sume record pentru acționari. Plățile depășesc 120 miliarde euro
Lumea la zi

Băncile promit sume record pentru acționari. Plățile depășesc 120 miliarde euro

Băncile promit sume record pentru acționari. Plățile depășesc 120 miliarde euro
Sursa foto: Arhiva companiei

Băncile europene vor oferi investitorilor un nivel record de 120 de miliarde euro sub formă de dividende și răscumpărări de acțiuni. Bank of Ireland, BNP Paribas și Deutsche Bank au anunțat dividende record pentru acționari.

La rândul ei, banca elvețiană UBS a promis că își va relua programul de răscumpărare. Creditorul italian de stat Monte dei Paschi di Siena a anunțat că va plăti primul dividend din ultimii 13 ani. Și UniCredit a declarat că va da toate profiturile sale din 2023 – 8,6 miliarde de euro – și că va împărți 90% din profitul net din 2024.

La nivelul băncilor europene, plățile de dividende pentru 2024 vor totaliza aproape 80 de miliarde de euro. Iar răscumpărările vor duce randamentul total al capitalului către acționari la aproape de 120 de miliarde euro.

În următoarele 15 luni, se așteaptă ca băncile să plătească în total 172 de miliarde de euro. Acest lucru a ridicat prețul acțiunilor lor, conform reuters. Analiștii UBS estimează că primele 50 de bănci europene vor avea un randament al dividendelor de 7,3% în 2024.