Infofinanciar > Info > Se alocă finanțări nerambursabile de până la 300.000 de euro pentru multe companii din România
Info

Se alocă finanțări nerambursabile de până la 300.000 de euro pentru multe companii din România

Se alocă finanțări nerambursabile de până la 300.000 de euro pentru multe companii din România
Sursă foto: arhivă

Companiile românești care se vor lista la Bursa de Valori București, au posibilitatea sa acceseze fonduri nerambursabile.

Ele vor acoperii costurile derulării unei oferte publice. Sau a unui plasament privat, anunță Bursa într-un comunicat de presă.

Valoarea totală a ajutorului financiar se ridică la 38,2 milioane de euro. O companie putând atrage un maxim de 300.000 de euro, respectiv 70.000 de euro pentru piața AeRO. Solicitările de finanțare vor fi luate în considerare după principiul „primul venit, primul servit”.

„Bursa este o parte importantă a economiei naționale. Și reprezintă, alături de sectorul bancar, cea mai important sursă de finanțare a companiilor locale. Ne bucură sprijinul pe care autoritățile îl acordă dezvoltării pieței de capital. Prin lansarea celui de-al doilea apel de proiecte menit să susțină companiile să se listeze la bursă.”, a declarat președintele Bursei de Valori București.

Acest proiect se adresează companiilor românești cu capital majoritar, potrivit economedia.