Infofinanciar > Info > Mai mulți bani la buget pentru pensii! Daniel Baciu anunță suma exactă
Info

Mai mulți bani la buget pentru pensii! Daniel Baciu anunță suma exactă

Persoanele în vârstă din România sunt cu sufletul la gură în așteptarea recalculării mult-anticipate a pensiilor.
Sursa foto Arhiva companiei

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a vorbit despre suma cu care s-a majorat bugetul. Oficialul a menționat faptul că cei 25 de miliarde de lei vor ajunge la pensionarii din România în luna septembrie.

După luna septembrie, trei milioane de pensionari vor avea venituri mai mari. Atunci, va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Guvernanții au promit un trai mult mai bun din toamna acestui an.

Sunt bani pentru pensii

Daniel Baciu a spus că există un buget suplimentar de 25 de miliarde de lei față de cel existent în acest moment. Oficialul de la conducerea Casei Naționale de Pensii a spus că acești bani vor ajunge în buzunarele pensionarilor.

„Încă de la început am vrut să valorificăm tot ceea ce semnifică contributivitate. Dacă asupra acelor venituri s-a achitat CAS, ele trebuie valorificate la calculul pensiilor”, a declarat șeful Casei de Pensii.

Acesta a vorbit și despre punctele de stabilitate. Ele se acordă celor ce u un stagiu de cotizare ce depășește 25 de ani.

„În legătură cu punctele de stabilitate, care reprezintă cea mai mare noutate, deja am semnat contractul cu firma care asigură mentenanța sistemului informatic integrat la Casa Națională de Pensii Publice și programul informatic are în vedere aceste puncte de stabilitate, de fapt are în vedere întreaga formulă de calcul care este prevăzută în noua lege a pensiilor, iar aceste puncte de stabilitate se acordă tuturor celor care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani”, a subliniat Daniel Baciu.

Prin noua lege a pensiilor vor fi eliminate inechitățile din sistem, conform declarațiilor șefului CNPP.  Acesta a spus că românii ce au același număr de puncte vor avea aceeași pensie.

„Înlăturăm aceste inechități, luăm în calcul mai multe venituri decât ceea ce se ia în calcul în acest moment, avem acele puncte de stabilitate astfel încât oamenii să rămână în câmpul muncii. Bineînțeles, cei care doresc și cei cărora sănătatea le permite acest lucru. Nu este o chestiune operativă prevăzută de lege. Dar am acordat aceste bonusuri, ca să zic așa, celor care doresc să rămână în continuare și să aibă niște pensii mai mari. Acestea sunt lucruri benefice iar această lege asta face”, a continuat oficialul.

Noua lege a pensiilor

În acest fel, de la 1 septembrie o bună parte a pensionarilor vor avea venituri mai mari, conform romaniatv.net.

Această majorare vine după ce la 1 ianuarie a mai avut loc o creștere de 13,8%. Atunci, toți pensionarii din România au beneficiat de venituri mai mari. Conform oficialilor, creșterea din luna septembrie va aduce românilor ce nu mai sunt în câmpul muncii pensii mai mari și cu 80%.

De asemenea, după ce intră în vigoare noua lege a pensiilor, anumiți români pot continua să lucreze până la vârsta de 70 de ani.

„Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității cu acordul anual al angajatorului până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.