Deși costul călătoriilor a crescut sensibil, europenii susțin că au de unde cheltui pentru în 2024.
54% dintre europeni cred că vor avea mai mulţi bani de alocat în pentru călătorii în 2024 decât în 2023. Conform unui studiu realizat în rândul a 8.000 de călători din şapte ţări europene, doar 11% dintre ei consideră că vor avea mai puţini bani de cheltuit.
Polonezii au fost cei mai încrezători în ceea ce priveşte puterea lor de a cheltui pentru călătorii în acest an. 64% dintre ei se aşteaptă la o creştere a bugetului pentru concedii. Nemţii au fost pe locul al doilea în topul celor mai încrezători europeni, cu 61.
Zonele populare din sudul Europei sunt în continuare în topul preferinţelor călătorilor europeni. 23% plănuiesc o călătorie în Spania în acest an. Aceasta este urmată de Italia (18%), Franţa (16%), Portugalia şi Grecia (13%). În afara Europei, 16% dintre călătorii europeni intenţionează să facă o călătorie în America de Nord sau Centrală.
Schimbările climatice contribuie, de asemenea, parţial la o altă tendinţă, respectiv evitarea sezonului de vârf. 32% dintre îşi vor lua intenţionat o vacanţă în afara sezonului de vârf pentru a reduce costurile. Iar 19% vor face acest lucru pentru a evita riscul valurilor de căldură, conform Agerpres.