Multe persoane la nivelul țării se confruntă cu mari probleme din punct de vedere al veniturilor. Oamenii au salarii foarte mici pe care încearcă să le gestioneze așa cum pot, în scopul de a reuși să cumpere lucrurile necesare unui trai decent. Dar, la momentul actual, prețurile produselor și a serviciilor sunt extrem de mari, iar oamenii reușesc cu greu să facă față noilor tarife. Aceste creșteri de preț sunt observate mai ales în cazul alimentelor. Astfel, statul le oferă românilor un ajutor financiar pentru alimente și mese calde, lucru care face parte din programul „Sprijin pentru România”.
Astfel, pentru beneficiarii acestui program se anunță o veste bună. Cardurile pentru alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei mai devreme în această lună.
Cardurile sociale încărcate mai devreme
În cadrul programului „Sprijin pentru România” se regăsesc aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, care se bucură de cardurile sociale, ce sunt încărcate odată la două luni cu suma de 250 de lei. Acești bani pot fi folosiți pentru a cumpăra alimente sau în scopul de a plăti costurile pentru o masă caldă. Astfel, în această lună, cardurile vor fi alimentate cu o nouă tranșă. O veste bună pentru români este faptul că în luna august, banii vor ajunge mai repede, cardurile fiind încărcate până la data de 15 august. O nouă alocare de aproximativ 625 de milioane de lei de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va merge către alimentarea de carduri sociale cu 250 de lei pentru cetățenii în nevoie.
Potrivit listelor de beneficiari calificați centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, sunt vizate aproximativ 2,5 milioane de persoane. „Aproximativ 2,5 milioane carduri Sprijin pentru România vor fi alimentate cu o nouă tranşă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul Sprijin pentru România funcţionează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflaţi în situaţii dificile au primit ajutor pentru a-şi cumpăra alimente şi mese calde” a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Potrivit ministrului, această tranșă este extrem de importantă pentru că vine la momentul în care măsura ce are în vedere reducerea prețurilor la alimente este aplicată. Astfel, oamenii vor putea achiziționa mai multe produse din banii care provin de la stat. „Pentru prima dată, acordarea sumei de 250 lei pe cardurile de alimente, atât de necesară persoanelor cu venituri mici, vine în contextul în care preţul produselor de bază scade, în medie, cu 25%. Astfel, măsurile agregate de susţinere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile conduc la un rezultat pozitiv în contextul în care oamenii vor avea la dispoziţie aceleaşi produse, dar la un preţ mai mic” a explicat Adrian Câciu.
Ce trebuie să faci dacă nu primești voucherul de 250 de lei
Înainte de plata fiecărei tranșe, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale trimite către MIPE o listă cu beneficiarii calificați. Agenția Națională de Administrare Fiscală verifică, de asemenea, pragul de venit lunar.Cei care beneficiază în mod normal de aceste carduri și nu au primit suma de 250 de lei în cadrul unei tranșe, ar trebui să ia legătura cu reprezentanții Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sau cu organizațiile conexe precum oficiile teritoriale de pensii sau agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, conform România TV .