Noi reguli pentru a obține bani de la stat. Mai mulți români vor putea beneficia de sume consistente în scopul de a-și face nunta, a se muta în chirie sau a achiziţiona maşină.
Creditele venite din partea statului vor ajunge la sume mai ridicate. Creşterea este de la 75.000 lei la 150.000 lei. Majorarea a fost aprobată de Camera Deputaţilor miercuri, pe 13 septembrie. Mai este nevoie de promulgarea Preşedintelui şi intrarea în Monitorul Oficial pentru ca legea să fie una curentă.
Proiectul de ordonanţă fusese elaborat încă din martie, însă acum a primit aprobarea Legislativului. Programul mai este cunoscut şi sub denumirea de Family Start. În afară de creşterea valorii creditate, cuplurile vor putea primi mai uşor banii.
Ce se schimbă
Ambii membri ai cuplului trebuiau să aibă între 18 şi 45 de ani. Acum, este suficient ca unul singur să fie în această categorie de vârstă. De asemenea, se extinde lista de obiecte şi servicii ce pot fi achiziţionate. Vorbim despre „mașini noi sau second-hand (nu mai vechi de cinci ani), de soluții energetice sustenabile (panouri fotovoltaice, panouri solare, instalații eoliene etc.) sau de aparate electrocasnice ori aparatură electronică (maximum 10.000 de lei fiecare)”, conform România TV.
Mai mulți bani de la stat și în altă schemă de creditare
Pe lângă Family Start, se modifică și Student Invest. Această gamă de credite își schimbă criteriile de eligibilitate. Astfel, de la 31 ani neîmpliniți, vârsta maximă pentru a-l accesa crește până la 40 de ani neîmpliniți.
Totodată, cei care primesc banii prin acest credit au dreptul la o sumă maximă mai mare. Ea se majorează de la 50.000 lei până la 75.000 lei. Are scopul de a finanța primii pași în viață pentru cei care iau parte la ciclul superior de studii.
Family Start este diferit de alte credite prin faptul că se subvenționează 75% din dobânda care ar fi în mod normal alocată sumei creditate.