În data de 12 octombrie a avut loc o ședință de Guvern care pus problema producției din zona montană. Au fost adoptate trei Hotărâri prin care se creează cadrul legal pentru acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investiții ce vizează zona montană.
S-a hotărât ca Guvernul să dea bani pentru înființarea stânelor montane, înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană.
„Prin aprobarea în Guvern a unui pachet de trei acte normative operaționalizăm Programul de susținere a zonei montane și demarăm ajutorul atât de așteptat de cei care se îngrijesc de generații să valorifice potențialul fantastic de dezvoltare al muntelui. Punem la dispoziția fermierilor și producătorilor un total de aproape 220 de milioane de lei pentru înființarea de stâne, centre de colectare lapte sau de prelucrare a laptelui, precum și centre de colectare fructe de pădure și ciuperci ori plante medicinale și aromatice, pe scurt, investim în producția românească pentru a oferi țării cât mai multe produse de calitate, iar oamenilor care locuiesc în zona montană locuri de muncă și oportunități de dezvoltare a afacerilor”, a declarat ministrul Petre Daea.
Beneficiarii
Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; grupuri de producători; cooperative agricole; persoane juridice; persoane juridice care desfășoară activități în agricultură și/sau industria alimentară, conform romaniatv.net.
Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:ă fie crescători de animale;
b) să își desfășoare activitatea în zona montană;
c) să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului, investițiile prevăzute în Legea nr. 332/2018 cu modificările ulterioare, de aprobarea Programului de investiții;
d) să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleași cheltuieli eligibile.
Valabilitatea programelor de investiții
Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023, iar autoritatea responsabilă cu gestionarea schemelor este Agenţia Naţională a Zonei Montane, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru programul de investiții pentru înființarea stânelor montane Guvernul a alocat un buget de 34.640.000 lei pentru anul 2022.