Infofinanciar > Info > Între 300 și 3.000 de lei de la stat! Banii se acordă din toamnă
Info

Între 300 și 3.000 de lei de la stat! Banii se acordă din toamnă

salarii (sursă foto: dreamstime)
sursă foto: impact.ro

Începând cu noul an școlar 2023, școlarii vor primi burse mai mari. Sumele se vor încadra între 300 și 3.000 de lei, iar cei mai mulți bani vor merge către elevii care obțin locul întâi la concursurile și olimpiadele internaționale, conform Legii învățământului.

Valoarea bursei de merit va crește la 450 de lei, cu 250 de lei mai mult decât este în prezent, 200 de lei, iar bursa socială va crește la 300 de lei, tot de la 200 de lei cât este în prezent. Vor mai fi introduse și două noi burse și anume bursa tehnologică, care va fi de 300 de lei și care va fi oferită elevilor care sunt înscriși la liceele cu acest profil, dar și bursa pe care o vor primi mamele minore și care va avea scopul de a le susține să își continue studiile. Bursa pentru mamele minore care sunt reintegrate într-o unitate de învățământ va fi de 700 de lei.

Reprezentanta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Miruna Croitoru, a precizat faptul că aceste noi burse pe care le vor primi mamele minore și elevii de la liceele tehnologice vor face o diferență considerabilă între situația învățământului actual și ceea ce urmează.

„Elevii vor fi mai motivați să aleagă acest profil, iar mamele minore care se confruntă cu mai multe probleme vor avea o șansă reală să finalizeze cursurile alături de colegii lor”, a declarat președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru.

Unele burse vor fi tăiate

Conform noii Legii a învățământului, există și burse care vor fi desființate, precum cea de performanță, care valora 500 de lei și cea de studiu, care valora 150 de lei. Bursa de performanță era oferită elevilor care erau olimpici, iar cea de studiu elevilor care, în anul școlar anterior, au avut o medie generală ce era cuprinsă între 7,50 și 9,50. Pentru a compensa dispariția acestora, apare o nouă bursă de excelență care va fi oferită elevilor olimpici.

„Sumele au crescut considerabil față de cele acordate pană acum. Ne bucurăm să vedem că se acordă finanțare din ce în ce mai bună pentru elevii din România. Bursele sociale vor putea fi acum un ajutor real pentru elevii din grupuri vulnerabile”, a mai explicat Monica Croitoru, președinta CNE. De asemenea, acesta a mai apreciat decizia reprezentanților guvernului de a acorda burse elevilor pe toată perioada anului, nu numai pentru zilele în care elevii participă la ore.

Criteriile de eligibilitate

Conform noii Legi a învățământului, bursele se pot oferi elevilor care participă șa cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu.

De bursele de merit se vor bucura elevii care obțin locul I la concursurile școlare naționale care au fost organizate de reprezentanții Ministerului Educației, dar și cei care au obținut medalii de aur la campionatele naționale care au fost organizate de federații sportive naționale în sporturi olimpice. La acestea se adaugă și alte categorii de elevi care au dobândit performanțe educaționale, artistice sau sportive și care sunt conforme cu ceea ce este prevăzut în metodologie.

Oferirea acestei burse „reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor și se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru”, se arată în textul noii Legi a educației.

O altă bursă pe care elevii care se încadrează o pot primi este bursa socială. Această bursă are scopul de a îi susține pe elevii care provin din medii dezavantajate din punct de vedere socio-economic, din grupuri care sunt vulnerabile sau care au o situație medicală specială. Prin acordarea acestei burse se are în vederea reducerea ratei de abandon școlar, dar și a ratei de absenteism.

A treia bursă acordată este cea tehnologică, care reprezintă o noutate pentru elevi, deoarece nu a mai existat până acum. Aceasta este o formă de a îi stimula pe elevii care urmează cursurile instituțiilor de învățământ cu acest profil. Aceste burse, împreună cu cele sociale, se pot cumula cu oricare alt tip de bursă.

Ultimele feluri de bursă, cele de excelență olimpică de tipul I și II se acordă în funcție de distincțiile pe care le-au primit elevii. Adică, pentru locul I elevii vor primi suma echivalentă a unui salariu minim brut lunar care se oferă la nivelul țării la momentul acordării acestora, adică 3.000 de lei, locul II primește 75% din salariul de bază minim brut, adică 2.250 de lei, iar locul III primește 50% din aceeași valoare a salariului minim brut, adică 1.500 de lei. Și elevii care iau mențiuni în cadrul acestor olimpiade primesc 25% din această sumă, adică 750 de lei, informează adevarul.ro