Reprezentanții din Guvern doresc să ofere elevilor o nouă formă de tichete sociale. Acestea se vor oferi într-o tranșă unică. Banii vor fi oferiți prin intermediul unui program care se va desfășura între 2023 și 2027.
A fost aprobată o nouă ordonanță de urgență care vine în sprijinul elevilor. Mai exact, copiii care provin din medii vulnerabile vor beneficia de un tichet social de 500 de lei.
„120 milioane euro se alocă din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, pentru copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial. Astfel, se continuă sprijinul acordat în anii trecuţi din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul şcolar şi scăderea ratei de şcolarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creşterea riscului de sărăcie”, este mesajul transmis de reprezentanții Ministerului Educației, potrivit dailybusiness.ro