Infofinanciar > Lumea la zi > Bani europeni pentru Chișinău! UE oferă un pachet financiar pentru susținerea antreprenorialului din Moldova
Lumea la zi

Bani europeni pentru Chișinău! UE oferă un pachet financiar pentru susținerea antreprenorialului din Moldova

UE și Republica Moldova
sursă foto dreamstime

Miercuri, 24 mai, s-a semnat un acord între Uniunea Europeană și Republica Moldova, prin care Uniunea Europeană se angajează să ofere un grant în valoare de opt milioane de euro pentru sprijinirea antreprenoriatului în Republica Moldova. Semnatarii acordului sunt Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova, și Dumitru Pîntea, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

„Resursele financiare în valoare de opt milioane de euro acordate de UE vor fi redirecționate pentru susținerea implementării a șapte programe de grant administrate de ODA. Asta înseamnă că mai mulți tineri, mai multe femei și mai multe afaceri vor avea acces la finanțarea și vor fi susținute la diferite etape de activitate. La modul practic, resursele financiare vor fi redirecționate pentru programele dedicate debutanților: „START pentru TINERI”, Program de susținere a Antreprenoriatului Feminin sau PARE 1+2”, a declarat directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea, în cadrul unei conferințe de presă.

Pentru ce vor fi foloșiți banii europeni

El a explicat că resursele financiare vor fi direcționate către programele de creștere, programul de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii și programul de digitalizare a acestora. De asemenea, el a menționat că resursele financiare vor fi oferite și pentru capitalizarea programului de retehnologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, program care se bucură de mult succes în ultima perioadă și care atinge foarte țintit nevoile antreprenorilor, mai ales în contextul recentelor crize care s-au acumulat.

În plus, Dumitru Pîntea a afirmat că resursele financiare vor fi alocate și pentru un nou program dedicat dezvoltării turismului rural, care urmează să fie aprobat de Guvern în următoarea perioadă.

„Resursele UE nu schimbă programul de implementare a programelor menționate. Acestea vin să completeze resursele care au fost alocate de la bugetul de stat și să dea un impuls i mai mare intervenției pe care Guvernul și-a asumat-o în acest an pe dimensiunea antreprenoriatului. Astfel, aplicarea la programe se realizează dar în regim online. Același pachet minim de documente va fi necesar, legate de proiectul investițional. Evaluarea dosarelor va fi realizată de către ODA, conform procedurilor existente, iar deciziile vor fi luate de către comitetul de finanțare și risc”, a mai precizat directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Impactul pachetului financiar pentru Republica Moldova

Conform afirmațiilor ambasadorului UE, Jānis Mažeiks, noul pachet financiar al Uniunii Europene se preconizează că va avea un impact semnificativ asupra sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova în următorii trei ani.

„În R. Moldova vom susține aproximativ 50 de mii de antreprenori, ceea ce este aproape numărul total de antreprenori din țară. (…) Suntem încrezători că acest nou pachet financiar al UE va avea un impact foarte mare asupra sectorului IMM-urilor în următorii trei ani, pentru că este complimentat de alte inițiative bilaterale care pune accentul pe transformarea verde și digitală”, a declarat ambasadorul UE, Jānis Mažeiks.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Moldova, Dumitru Alaiba, a exprimat recunoștința sa față de Uniunea Europeană pentru sprijinul acordat antreprenoriatului din Republica Moldova, pentru dezvoltarea infrastructurii de suport în regiuni și pentru susținerea integrării Chișinăului în spațiul economic european, relatează Ziarul de Gardă.