Infofinanciar > Info > Bani în plus pentru profesori! Primele intră între 20 și 27 octombrie
Info

Bani în plus pentru profesori! Primele intră între 20 și 27 octombrie

Bani în plus pentru profesori! Primele intră între 20 și 27 octombrie
sursă foto: dreamstime

După ce sistemul de învățământ a fost în impas între lunile mai și iunie 2023, oamenii din domeniu obțin acum o parte dintre ceea ce au dorit. S-a anunțat recent că primele de carieră dedicate profesorilor vor ajunge la beneficiar între zilele de 20 și 27 octombrie. Aceste prime sunt de două categorii, în valoare de 500 și de 1.500 de lei.

Astfel, personalul didactic și didactic auxiliar  profesorii, va primi în zilele următoare suma de 1.500 de lei. Iar personalul didactic auxiliar va încasa o primă de 500 de lei în aceeași perioadă. Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat recent că aceste sume de bani vor ajunge la angajați între zilele de 20 și 27 octombrie.

Bani în plus pentru profesori

Acest anunț pentru angajații din sistem a fost făcut de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu. Oficialul a transmis acest mesaj pe pagina sa oficială de Faceebok. Români află acum că peste 300.000 de angajaţi din Educaţie se vor bucura  acum de aceste prime. Bani pe care ie-au obţinut în urma grevei din primăvară. Acest eveniment a blocat anul şcolar şi a pus în pericol examenele finale. De asemenea, oficialul informează și că efortul financiar de la stat se ridică la 427 milioane de lei.

„Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educaţie în perioada 20-27 octombrie”, a precizat Câciu pe pagina de socializare. Apoi, ministru adaugă faptul că tot în luna octombrie vor urma să fie alimenttate și cardurile pentru alimente cu o nouă tranță de 250 de lei. Adrian Câciu spune că banii vor ajunge la benefciari pe data de 15 octombrie.

Sprijin pentru România

La momentul de față, circa 2,5 milioane de români beneficiează de acest ajutor din partea Guvernuli României. Acest ajutor vine printr-un program guvenramental intitulat „Sprijin pentru România”. Este vorba despre un proiect prin care reprezentanții Executivului doresc să ajute cetățenii cu venituri mici. Aceștia trebuie acum sprijiniți pentru a face față prețurilor mari din ultimele luni.

Iar acest sprijin financiar în valoare de 250 de lei este destinat achităii unor produse alimentare sau de mese calde. Guvernul trimite acești bani beneficiarilor o dată la două luni. Astfel, următoarea tranșă de bani ar urma să vină în luna decembrie, chiar înainte de Sărbătorile de Iarnă. Va fi pentru românii cu venturi mici un ajutor substanțial în aceaperioadă.

„La acest moment aşteptăm alimentarea conturilor MIPE de către Ministerul de Finante pentru implementarea cu succes şi la timp a acestor măsuri aşteptate de români şi asumate de către Guvernul României”, mai scrie ministrul Proiectelor Europene, citat de spotmedia.ro.