Infofinanciar > Info > Nu se înțeleg la bani! Unii nici nu vor să audă de majorarea salariului minim
Info

Nu se înțeleg la bani! Unii nici nu vor să audă de majorarea salariului minim

Nu se înțeleg la bani! Unii nici nu vor să audă de majorarea salariului minim
sursă foto: arhiva companiei

La momentul de față, există anumite tensiuni în cadrul Guvernului României pe tema majorării salariului minim. Premierul Marcel Ciolacu susține această măsură și dorește să se acorda ca salariu minim brut suma de 3.700 de lei. În comparație cu valoarea de 3.300 de lei cât reprezintă salariul minim pe econimie la momentul de față.

Pe același subiect, Antena 3 CNN menționează că anumite surse din PNL specifică faptul că nu au existat până acum discuții cu privire la această majorare. De asemenea, nici patronatele nu ar fi încântate de această majorare a veniturilor minime din România.

Motivul invocat de aceștia din urmă este că nu ar avea fondurile suficiente de unde să o susțină o astfel de măsură. Ei ar dori ca Executivul să amâne această creștere cât pot de mult. Reprezentanții sindicatelor, pe de altă parte, susțin că vor ca salariul minim să crească de la data de 1 iulie 2024.

Nu se înțeleg la bani în cazul salariului minim

Surse liberale mai spun, în același timp, că majorarea salariului minim pe economie la 3700 de lei din luna iulie nu a fost agreată în cadrul coaliției de guvernare. Mediul de afaceri de România respinge devansarea datei, spun liberalii, citați de Antena 3 CNN. Reprezentanții PNL specifică faprul că mediul de afaceri vine cu un semnal de alarmă. Se menționează faptul că, dacă vor acorda din vară creșterea salariului minim, vor apărea dezechilibre ale economiei.

Luni, 13 mai, ar urma sa aibă loc o prima întâlnire la finalul căreia ar urma să se decidă dacă această majorare va avea loc de la 1 iunie sau daca ar împovăra mediul de afaceri. În tot acest timp, reprezentanții Ministerului Muncii spun că noua lege a salarizării va fi pusă în transparență decizională. Asta după ce proiectul va fi pus la dispoziție tuturor partenerilor sociali.

Ministrul Muncii, despre creșterea salariului

„Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat, în continuare, cu partenerii sociali înainte de a fi pus în transparență decizională”, transmit reprezentanții MMSS. „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind elaborarea noii legi a salarizării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) face următoarele precizări:

– până în prezent au fost realizate consultări în cadrul dialogului social cu federațiile sindicale reprezentative ale tuturor familiilor ocupaționale;

– unii dintre partenerii sociali au înaintat propuneri de coeficienți și grile de salarizare;

– propunerile se află în analiză, aceasta realizându-se după o metodologie elaborată de consultantul guvernamental pentru acest proiect de lege, respectiv Banca Mondială;

– legea salarizării este un jalon foarte important în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Jalonul 420 – care trebuie să fie îndeplinit de către România. Din acest motiv, MMSS este în contact permanent și cu reprezentanții Comisiei Europene;

– întregul demers de realizare a noii legi a salarizării a fost și rămâne unul transparent, deschis, având ca principale obiective eliminarea inechităților din sistem și stimularea performanței.

MMSS va analiza și discuta în continuare cu partenerii sociali proiectul de act normativ privind noua lege înainte de a fi pus în transparență decizională”, au scris reprezentanții Ministerului Muncii pe o rețea socială, citează antena3.ro.