Infofinanciar > Info > Cu bani la medicul de familie. Pacienții ar putea plăti sume considerabile pentru consultații
Info

Cu bani la medicul de familie. Pacienții ar putea plăti sume considerabile pentru consultații

Posturi noi în spitalele mari din România! Tinerii au o șansă!
Sursa foto: arhiva companiei

Din ce în ce mai multă tensiune se așează asupra sistemului de sănătate. Medicii de familie, alături de specialiștii din ambulatoriu au amenințat cu faptul că nu vor mai face consultații decât contra cost. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu se vor majora.

În acest fel, începând cu data de 1 februarie a acestui an, cetățenii țării noastre ar putea fi nevoiți să scoată bani din buzunare atunci când se vor prezenta la cabinetele doctorilor de familie.

Ce decontări primesc medicii în prezent

La momentul actual, pentru o consultație, doctorii specialiști primesc suma de 30 de lei. Dar acest lucru nu se va mai întâmpla. Oficialii doresc ca pentru o consultație să ofere suma de mai puțin de 20 de lei.

Un lucru și mai grav este acela că și medicii de familie, dar și cei din ambulatoriile de specialitate ar putea beneficia de bani în plus din partea Guvernului la următoare ratificare. De asemenea, există posibilitatea ca acest lucru să se întâmple printr-un memorandum. Mai exact, asta înseamnă că cei menționați ar putea să aștepte perioade lungi de timp, chiar luni, până cânt se vor majora prețurile pentru serviciile medicale.

Revolta cadrelor medicale

Având aceste lucruri în vedere, medicii din ambulatoriile de specialitate și cei de familie au făcut un anunț conform căruia nu vor mai încheia acte adiționale cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Dacă acest lucru se va întâmpla, pacienții vor fi nevoiți să achite consultațiile și serviciile medicale.

Începând de luna viitoare, cei care vor apela la serviciile medicale ar putea achita minim 40 de lei pentru o consultație. Acest lucru s-ar putea întâmpla și în cazul rețetelor și trimiterilor.

Tariful ar putea crește și mai mult în cazul consultațiilor din ambulatoriile de specialitate. Aici prețurile ar putea ajunge și la 50 de lei pentru o singură consultație. Totuși, prețurile depinde în funcție de specialistul consultat.

Tarife și mai mari

În cazul în care se apelează la un anumit specialist, tariful pentru o consultație poate ajunge și la 200 lei. În cazul investigațiilor medicale sau celor imagistice, prețurile ar putea depăși cu mult acest prag.

În ziua de joi, 18 ianuarie, medicii de familie și cei din ambulatoriile de specialitate se vor prezenta la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Atunci, aceștia vor purta o discuție cu reprezentanții instituției. Aceștia vor putea discuta chiar cu un medic de familie.

Acest lucru se întâmplă pentru că Valeria Herdea a preluat funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aceasta este de profesie medic de familie. Având acest lucru în vedere, există șanse foarte mare să se găsească rezolvări, informează antena3.ro