Infofinanciar > Info > Bani pentru români. Unii ar putea primi și 1.000 de lei
Info

Bani pentru români. Unii ar putea primi și 1.000 de lei

Bani pentru români. Unii ar putea primi și 1.000 de lei
Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Solomon, președintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților, a vorbit despre majorarea pensiilor. Acesta a spus că unii seniori ar putea primi în plus la pensii și 1.000 de lei.

Noua lege a pensiilor a fost un subiect extrem de dezbătut în ultimele săptămâni. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că aducea un sprijin bătrânilor. Totuși, majorările erau deja stabilite, dar nu și banii pentru acestea.

1.000 de lei în plus la pensii

„Acum, împreună cu colegii liberali, am reușit să facem o lege mai bună decât Legea 127/2017 și care, într-un final, să intre și în vigoare de la 1 septembrie 2024. E frustrant pentru toți cei care așteaptă ca aceste lucruri să se întâmple.”, a transmis oficialul.

Acesta a transmis că sursa de finanțare pentru pensii va fi din bugetul statului. Totuși, acesta nu neagă și posibilitatea unui împrumut.

„Nu știu dacă pe împrumut va fi. Sunt surse diverse pentru bugetul statului. Până la urmă, împrumutul înseamnă bani, trebuie să facem tot posibilul ca atunci când nu avem banii să îi căutăm. Dacă îi găsim prin împrumuturi pot aduce și ei progresul”, a transmis Solomon.

Adrian Solomon a spus că din 2024 vor dispărea toate inechitățile din sistemul public de pensii din România. Acest lucru se datorează noii legi a pensiilor. Vor exista și seniori ce vor primi în plus la pensie 1.000 de lei.

Gata cu inechitățile din sistem

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare, teoretic, la 1 septembrie 2024. Totuși, trebuie transmis faptul că bugetului anului viitor nu a fost încă stabilit.

„Apare pentru prima oară și o pensie anticipată nouă, fără penalitate. Dacă ai muncit în această țară 40 de ani poți ieși la limită la pensie indiferent de vârsta pe care o ai. De exemplu, muncești în România 40 de ani, ai dreptul la pensie anticipată indiferent dacă ai sau nu vârsta de pensionare.
Cei care au muncit o viață întreagă, dar care au muncit în industrii prost plătite precum industria ușoară, alimentară, în comerț, și au astăzi mai puțin de un punct, chiar mai mică pensia decât valoarea indemnizației sociale minime, vor avea de la de la 1 septembrie 2024, în urma recalculării, o pensie  dublă, astfel încât vor fi peste 2100, 2000 de lei cuantum de pensie în plată. 2000 de lei sunt neimpozitați, ce e peste 2000 de lei se va impozita. ”, a continuat oficialul.

Această creștere a pensiilor din partea statului vine și ca o recunoaștere pentru anii în câmpul muncii ai românilor.

„Lucrurile vor dispărea odată cu dispariția punctajului mediu anual. Se vor calcula punctele de contributivitate, care vor da un cuantum sensibil mai mare pentru majoritatea pensiilor. Mai mult, apare pentru prima dată în Lege un principiu al stabilității, și anume al stabilității în muncă, încurajându-se contributivitatea și în munca prestată efectiv în meserie astfel încât, dacă peste 25 de ani muncești mai mult, să se adauge punctaje mai mari până la peste 35 de ani”, a declarat Adrian Solomon, conform dcnews.ro.