Infofinanciar > Info > Bani pierduți de românii cu pensii la pilonul II! Se mai pot ei recupera?
Info

Bani pierduți de românii cu pensii la pilonul II! Se mai pot ei recupera?

Bani pierduți de românii cu pensii la pilonul II! Se mai pot ei recupera?
Sursa foto ZdG.md

Pensiile din pilonul 2 au scăzut, lucru care arată că 7,4 milioane de români contribuabili la acest fond privat de pensii au pierdut în total 7 miliarde de lei. Această pierdere înregistrată este din banii de pensie pe primul semestru al acestui an din cauza inflației și investițiilor fondurilor private în titluri de stat.

Foarte mulți români s-au trezit cu mii de lei în pierdere în conturile din pilonul II deci cu mai puțini bani la pensie.

„Există o garanție a contribuțiilor la pilonul II de pensii pe care statul o impune prin lege. Oamenii care au contribuit trebuie să înțeleagă că nu vor pierde, față de banii pe care i-au cotizat, niciun leu. În acest moment discutăm de valoarea activelor fondurilor acestea de pensii pilon 2 care au avut o diminuare și diminuarea este ca urmare a politicii în special guvernamentale, care a făcut ca să existe ezitări și un apetit mai mic al investitorilor de a cumpăra sau a evalua pe piața secundară titlurile de stat. Vă aduc aminte un alt episod similar, în decembrie 2018 a fost și celebra ordonanță 114 a domnului Teodorovici, care a fă adus la căderea bursei și atunci a scăzut iarăși valoarea fondurilor de pensii pilon 2 după care s-a recuperat complet. Ba chiar a fost excedent în 2019. Poate Autoritatea de Supraveghere Financiară ar trebui să umble puțin și la comisioanele uriașe ale acestor fonduri de pensii, să le mai scadă, măcar să nu piardă oamenii”, a precizat pentru Antena 3, Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii, dar și președinte al Comisiei de Muncă din Parlamentul European, potrivit Antena3.

Cum sunt împărțite pensiile?

Potrivit Apapr.ro „istoric, pensia ta vine din secolul XIX, cand au aparut primele sisteme de pensii de stat. Acestea s-au generalizat in prima parte a secolului XX, presupunand un model in care angajatii actuali platesc pensia celor iesiti din campul muncii. Totul a mers foarte bine atata timp cat numarul celor intrati in sistem crestea, iar numarul pensionarilor ramanea relativ constant. În ultimele decenii insa, situatia s-a schimbat dramatic si ti-a pus banii de pensie in pericol: numarul pensionarilor creste rapid, speranta lor de viata este mai ridicata, dar numarul noilor angajati scade in special din cauza scaderii natalitatii. A aparut astfel nevoia unei reforme a sistemelor de pensii.

Urmand modelul tarilor europene occidentale, Banca Mondiala a propus o astfel de reforma si in tarile din Europa de Est. În Romania, reforma sistemului a inceput in 2007 si a presupus organizarea pe trei piloni. Pilonul I este vechiul sistem de pensii de stat, obligatoriu. Din suma cu care contribui la Pilonul I, o parte a fost redirectionata catre un fond de pensii administrat privat, adica Pilonul II sau pensia obligatorie. Exista si un Pilon III de pensii, privat si facultativ, la care poti contribui lunar cu bani din propriile tale venituri.

În 2007, aderarea initiala la fondurile de pensii administrate privat a fost obligatorie pentru persoanele cu venituri care aveau pana in 35 de ani si optionala pentru cei cu varsta intre 35 si 45 de ani. Toti tinerii care se angajeaza devin automat participanti la Pilonul I si la Pilonul II de pensii. În primele patru luni de la prima angajare, tinerii isi pot alege administratorul care le gestioneaza pensia privata Pilon II, iar dupa aceasta perioada, daca nu au optat din proprie initiativa, le este desemnat un administrator din oficiu.”