Infofinanciar > Info > Bani mai puțini la pensie! Care sunt perioadele care nu vor conta la recalculare
Info

Bani mai puțini la pensie! Care sunt perioadele care nu vor conta la recalculare

Bani mai puțini la pensie! Care sunt perioadele care nu vor conta la recalculare
Sursa foto: arhiva companiei

Seniorii de la noi din țară primesc o veste mai puțin fericită. Este vorba despre faptul că aceștia sunt în pericol de a pierde o sumă substanțială la pensie. Acest lucru este cauzat de faptul că la recalculare nu se vor lua în calcul toate contribuțiile.

Pensionarii trebuie să aibă aceste lucruri în vedere. Este necesar ca aceștia să cunoască ce perioada nu se vor mai lua în considerare la recalcularea pensiilor.

Sporuri neadăugate

Vârstnicii din România ar putea avea parte de o surpriză mai puțin plăcută în luna septembrie a acestui an. Cu toate că aceștia speră ca indemnizația lunară de care beneficiază să se majoreze, veniturile acestora efective s-ar putea să fie mai mici decât a fost prevăzut inițial.

Ceea ce generează această situație sensibilă este faptul că nu se vor mai lua în considerare unele sporuri cu caracter permanent. Inițial, acestea erau prevăzute de noua Lege a pensiilor.

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a adus câteva lămuriri cu privire la această situație. Conform acestuia, seniorii care nu pot oferi dovezi ale acestor sporuri, precum cele de performanță în muncă sau de ore suplimentare ar putea să nu fie incluși în procesul de recalculare. Prin urmare, aceștia nici nu vor beneficia de un venit majorat.

Lucrul care a condus la această situație sensibilă este dificultatea dobândirii acestor dovezi. Asta având în considerare faptul că unele firme sau fabrici în care au muncit seniorii fie nu mai există, fie nu mai dispun de înregistrările acestor sporuri.

Depunerea documentelor pentru recalculare

Pentru a nu fi în pericol să aibă pierderi substanțiale și a se asigura că pensiile le vor fi recalculate corect, cei care au acces la aceste informații trebuie să depună documentele la Casa de Pensii.

Conform unor informații pe care le-a mai transmis fostul ministru al Muncii, se află în curs un proces de recalculare care va lua în considerarea toate documentele disponibile. Seniorii care sunt afectați de această situație nu vor fi nevoiți să facă mai multe drumuri la Casa de Pensii pentru a depune aceste documente. Măsura ar trebui să ușureze povara administrativă pentru vârstnici. De asemenea, aceasta va trebui să mai ușureze și procesul de recalculare.

Măsuri pentru recalculare

Există cazuri în care Casa de Pensii ar putea să nu ia în considerare adeverința care arată acordul global pentru sporuri. În acest caz, sfatul lui Marius Budăi pentru seniorii care se află în această situație este să ia măsuri legale contra instituției. Mai exact, aceștia ar putea cere recalcularea drepturilor care le revin, după ce se validează documentele.

Pentru ca documentele să fie relevante și acceptate de către Casa de Pensii, este nevoie ca acestea să conțină informații importante. Acestea sunt: numele angajatorului, datele de identificare ale individului, perioada de activitate, poziția ocupată, detalii despre sporurile primite și perioada în care au fost acordate, însoțite de justificarea legală a acestora.

Acordarea sporurilor

Un lucru pe care seniorii trebuie să îl aibă în vedere este că numai achitarea contribuțiilor la asigurările sociale nu ajunge pentru a valida existența sporurilor. Este nevoie ca aceștia să ateste, în mod convingător, că sporurile au fost acordate în mod corect și legal.

Există cazuri în care Casa de Pensii nu va lua în considerare documentele celor care au desfășurat activități în cadrul unui acord global. În acest caz, seniorii trebuie să știe că au dreptul de a contesta această decizie în instanță. Motivul acestui lucru ar fi să poată obține o recalculare a pensiilor, în care să se ia în calcul sporurile cuvenite. Ar trebui să se ia în considerare exact așa cum au fost transmise pe adeverințele emise de angajator.

Adeverințele ar trebui să aibă menționate următoarele aspecte: enumirea angajatorului, datele de identificare ale individului, perioada de angajare, poziția ocupată, detalii despre sporurile acordate, inclusiv cuantumul sau procentul acestora, precum și temeiul legal în baza căruia au fost acordate, informează playtech.ro