Infofinanciar > Info > Bani suplimentari pentru mâncarea pacienților din spitale! Alocația de hrană se acordă și neasiguraților
Info

Bani suplimentari pentru mâncarea pacienților din spitale! Alocația de hrană se acordă și neasiguraților

Bani suplimentari pentru mâncarea pacienților din spitale! Alocația de hrană se acordă și neasiguraților
Sursa foto: realitatea.net

Hrana este un lucru vital pentru absolut oricine, mai ales pentru cei care sunt bolnavi și se află internați într-un spital. Astfel, în ziua de miercuri, Guvernul a luat decizia de a aproba un proiect de lege prin care unitățile de îngrijiri medicale o să aibă un buget suplimentar pentru a asigura necesarul de mâncare al pacienților.

Aceste sume de bani vin în plus față de cele care au fost deja negociate decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Urmează ca spitalele să încheie noi înțelegeri oficiale cu instituțiile de asigurări de sănătate, în baza unui exemplu ce urmează să fie aprobat în urma unui ordin comun dat de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate dar și de ministrul Sănătății.

Ce spune președintele intermiar al CNAS

Adela Cojan, cea care este președintele intermiar în cadrul CNAS spune că: „De acum înainte, unitățile sanitare publice vor beneficia de plata cuantumului alocației de hrană suplimentar față de sumele contractate și decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Astfel, sumele aferente alocațiilor de hrană, pe care spitalele le suportau până acum din tarifele decontate de casele de asigurări pentru serviciile de spitalizare continuă, vor putea fi utilizate pentru susținerea altor cheltuieli, precum achiziția de medicamente sau materiale sanitare necesare pentru tratamentul pacienților. Majorarea cuantumului și eliminarea plății alocației de grană din tarifele decontate de casele de asigurări pentru serviciile medicale acordate în spitalizare continuă vor contribui la creșterea satisfacției pacienților internați și a calității condițiilor hoteliere în regim de spitalizare continuă”, potrivit Știri pe surse.

Alocația de hrană reprezintă o sumă de bani de care beneficiază pacienții care au asigurare, dar și cei care nu au dovada corespunzătoare acestui statut. Acest ajutor financiar este aferent serviciilor de sănătate ce sunt oferite într-un regim de spitalizare continuă centrele medicale publice. Această măsură face parte dintr-un „set minim necesar de servicii medicale.

Cum sunt repartizate normele de hrană

De asemenea, alocația a fost mărită și la data de 1 iunie a acestui an. Acest lucru s-a realizat pe diverse tipologii de pacienți. 33 de lei este suma alocată pentru mâncare a unui pacient care suferă, conform sursei mențioante anterior, de următoarele afecțiuni: diabet, arsuri pe suprafața corpului, tuberculoză, HIV/SIDA, cei care au tumori maligne sau persoane ce sunt izolate și tratate în mod special în leprozerii. Pentru pacienții internați, fie că vorbim despre copii sau oameni în toată firea, dar și însoțitorii acestora și pentru lăuze, suma de bani zilnică este de 22 de lei.

Înainte ca această normă să fie mărită, suma destinată pentru a asigura hrana unui pacient internat era de 11 lei pe zi.