Infofinanciar > Info > Banii intră direct în conturile acestor români! Cine va beneficia și care sunt condițiile pentru ajutorul de la stat
Info

Banii intră direct în conturile acestor români! Cine va beneficia și care sunt condițiile pentru ajutorul de la stat

Banii intră direct în conturile acestor români! Cine va beneficia și care sunt condițiile pentru ajutorul de la stat
Sursa foto: Stirile Kanal D

Vești bune pentru foarte mulți români, după ce s-a aflat că subvențiile APIA în valoare de 16 milioane de lei vor intra în curând în conturile fermierilor din țară. Astfel, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transmis zilele trecute că în perioada următoare va efectua plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2022. Informația a fost confirmată și de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Conform informațiilor, este vorba despre subvenția APIA aferentă pentru diferenţa lunii septembrie şi trimestrul III, precum şi lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2022,  dar şi trimestrul IV, fiind vorba de o sumă autorizată pentru plățile subvențiilor în valoare de de 15,82 milioane lei.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în anul 2022, diferenţa lunii septembrie şi trimestrul III, precum şi lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2022 şi trimestrul IV”, a anunțat APIA.

Banii intră în conturile fermierilor din bugetul de stat

Suma autorizată pentru plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor va fi acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, mai transmite APIA. De asemenea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat și care sunt condițiile care trebuie îndeplinite de fermierii care cresc vaci de carne pentru subvenția din zootehnie de 279 euro/cap.

Sprijinul e va acorda în 2023 sub forma unei intervenții care presupune acordarea unei plăți unice pe cap de animal. Alocarea financiară orientativă pentru anul 2023 (contribuția Uniunii în euro) este de 22.320.000,00 euro, cu un cuantum unitar planificat de 279 euro/cap, potrivit Agrointel.

Petre Daea a anunțat când se virează primii bani pentru 2023

Cu toate că fermierii abia acum depun cererile unice de plată pentru anul în curs, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că toamna va aduce plata avansului, adică prima tranșă de bani. Avansul APIA din subvențiile pe anul în curs va fi autorizat la plată începând cu data de 16 octombrie, a dat asigurări Petre Daea. Oficialul a avut și câteva sfaturi pentru fermierii care depun cererile de plată. Practic, începând de la data de 16 octombrie 2023, primii bani din PNS vor ajunge la fermieri.

”Categoric da, categoric da (banii vor fi plătiți din 16 octombrie –  n.r). Păi nu vedeți că în prima zi am avut 1.141 de cereri. Nu se aștepta nimeni ca în prima zi, rețineți, în prima zi, o limbă nouă să fie înțeleasă peste tot de 1.141 de oameni în toate județele României, în a doua zi de 3.000 de oameni, iar în a treia zi de 8.000 de oameni. Iată că 8.600 cam așa ceva sunt acum și mâine, în seara asta va fi altă situație (…). Au învățat această ”limbă” pe un vocabular stufos, de 72 de pagini de cerere”, a a transmis Petre Daea, invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de la TVR1.

Care sunt condițiile pentru a primi banii

Beneficiari subvenției pentru vaci de carne sunt fermierii activi, crescători de animale din speciile bovine, care desfășoară o activitate agricolă, pe teritoriul României, şi care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

– dețin un efectiv de animale de minimum 10 şi maximum 250 de capete taurine de carne adulte/beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA;

– solicitanții cu un efectiv mai mare de 250 de capete taurine de carne adulte beneficiază de SCVZ calculat la nivelul a maximum 250 de capete taurine de carne adulte;

– vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne trebuie să aibă până la vârsta de 48 de luni cel puțin un produs înregistrat în Baza Națională de Date (BND) și înscris/înregistrat în baza de date a registrului genealogic, cu excepția vacilor provenite din import și care au fătat pe teritoriul țării de proveniență. Condiția se aplică pentru vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne născute începând cu data de 1.01.2023;

– vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne trebuie să aibă în ultimele 24 de luni cel puțin un produs înregistrat în BND și înscris/înregistrat în baza de date a registrului genealogic, cu excepția vacilor provenite din import și care au fătat pe teritoriul țării de proveniență;

– efectivul de animale din exploatația cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCVZ trebuie să fie compus din vaci din rase de carne și/sau vacile metise cu rase de carne cu vârsta de maximum 12 ani, respectiv tauri din rase de carne cu vârsta de maximum 6 ani, la termenul-limită de depunere a cererilor fără penalizări;

– efectivul de animale pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie identificat și înregistrat în BND la data depunerii cererii de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere;

– să dețină registrul individual al exploatației cu cod ANSVSA completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Normei sanitar-veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor și renilor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 208/2022.

Animalele pentru care se solicită subvenția pe cap de animal trebuie să fie menținute, pe o perioadă de reținere de 4 luni de la data-limită de depunere fără penalizări a cererii de plată, în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționată(e) în cerere;

Vacile din rase de carne/vacile metise cu rase de carne pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară, iar taurii din rase de carne pentru care se solicită SCVZ trebuie să fie înscriși în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală.

Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care până la finalul perioadei de de retenție de 4 luni, au intrat, respectiv au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat, potrivit AgroIntel.