Banii devin un scop de la o anumită vârstă și trebuie gestionați, dar mai ales făcuți. Pentru studenți acest lucru este unul destul de greu, majoritatea fiind nevoit să își găsească job-uri cu jumătate de normă care nu sunt plătite atât de bine încât ei să simtă că au bani într-adevăr. Cel mai bogat român, Daniel Dines, vine cu o serie de sfaturi pentru studenți.
Fondatorul primei companii românești listate la Wall Street, Daniel Dines, spune despre bani că sunt de-a dreptul irelevanți și că fericirea adevărată vine din faptul plăcerea de a face un anumit lucru.
Cel mai bogat român le-a vorbit studenților din Cluj despre viața lui și despre drumul greu și lung către succes, oferind și câteva sfaturi despre cum cineva își poate deschide în această perioadă un business, conform publicației Ziua de Cluj.
Co-fondatorul UiPath spune că atunci când lucra la Microsoft și avea un salariu de 100.000 de dolari pe an nu era cu adevărat fericit. Aceste declară că : „Banii sunt absolut irelevanți. Oamenii sunt fericiți dacă au capacitatea de a fi absorbiți. Când lucram la Microsoft eram depresiv, eram rupt din societate. Pasiunea mea e tenisul, atunci sunt eu captivat. Acest sport mă prinde.
Legat de ce ar face dacă ar putea să se întoarcă în tinerețea sa, acesta a spus că ar investi mai mult în propria lui educație pentru că acum îi pare rău că nu mai poate învăța machine learning pentru că nu are fundamentele matematice necesare. Daniel Dines spune următoarele lucruri: „Când mi-am ales facultatea , am ales computer science, foarte pompos termenul pe vremea aceea. Universitatea pe care am făcut-o eu a fost horror. Un curs de automate finite și gramatici, mi-a fost singurul folos. N-am învățat statistică. Azi vreau să învăț machine learning, dar nu am fundamentele matematice. E un regret că nu am o formație academică solidă. Dacă m-aș întoarce înapoi, aș investi mult mai mult în educație, în knowledge.
Dragostea lui Daniel Dines pentru lectură a fost un avantaj pentru el în viață, spune el. Tot acesta este de părere că filmulețele explicative de pe YouTube de astăzi sunt doar o variantă foarte simplifcată a ceva. Crede, de asemenea că abilitățile de comunicare sunt extrem de importante pentru o persoană, deoarece munca în echipă e cheia succesului unei mari companii. La 19 făcea servicii de livrări și câștiga undeva la 30-40 de dolari pe lună. Cât despre programare, începtul în acest domeniu a avut loc atunci când a auzit că un prieten de-al lui s-a angajat, iar acest lucru i-a stârnit curiozitate.
Așa că, înarmat cu informații din cartea lui Bjarne Stroustrup, fondatorul C++, a mers la un interviu de angajare pentru o firmă mică care se făcea soft-uri pentru producția de textile.
Țara noastră se află și acum în gândul celui mai bogat român, care declară că: „ (…) Cred că am o datorie față de România. Să le povestesc oamenilor despre istoria asta. Avem 60 de oameni angajați la Cluj, resul până la 1.000 sunt în București. Suntem americani ca încorporare, dar avem IT-ul în România. În afară de US, orice vânzare ajunge în România. Am tras mulți bani în România cu UiPath.”.