Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va începe de duminică, 16 octombrie, să le ofere bani în avans fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022. Cuantumul ajutorului oferit de stat se ridică la peste 1 miliard de euro. Banii vor ajunge la solicitanți în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2022.
Aceste plăți, prin schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală), se vor face în moneda națională, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană.
Acești bani din partea APIA au fost stabiliți de autorități prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022.
Potrivit regulamentului Uniunii Europene, fermierii pot primi avansuri de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, prevăzut la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, scriu cei de la știripesurse.ro.
Sprijin pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a anunțat la sfârșitul lunii septembrie că va oferi peste 56,4 milioane de lei pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal.
Potrivit comunicatului emis de instituție, această sumă li se va acorda solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1032/18.08.2022, din finanțare externă nerambursabilă conform Anexei la Regulamentul delegat (UE) 2022/467.
„Valoarea grantul financiar unitar este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru 1 euro în conformitate cu prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467.”, se arată în comunicat.
Fiecare beneficiar va putea primi maxim 175.000 de lei
„Suma care se acordă beneficiarilor este obținută prin înmulțirea grantului financiar unitar, exprimat în lei/hectar, cu suprafața declarată cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, din cererea unică de plată 2022, exprimată în hectare și nu poate depăși valoarea maximă de 175.000 lei/ beneficiar.
Reamintim că obiectivul acestei scheme de susținere financiară l-a reprezentat asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie – 12 august 2022, cu achiziția de resurse materiale, respectiv de produse fertilizante și/sau produse de protecție a plantelor și/sau motorină, necesare în anul 2022 pe suprafețele cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, care utilizează eficient resursele, gestionează nutrienții și aplică metode de producție favorabile mediului și climei prin activitatea agricolă de întreținere a plantațiilor pe care o desfășoară.”, se mai arată în comunicatul de presă redactat de reprezentanții APIA.