Infofinanciar > Lumea la zi > Barack Obama, despre războiul dintre Israel și Hamas. „Nimeni nu are mâinile curate”
Lumea la zi

Barack Obama, despre războiul dintre Israel și Hamas. „Nimeni nu are mâinile curate”

Barack Obama; sursă foto: reuters.com
Sursa foto Arhiva companiei

Barack Obama a reflectat asupra președinției sale. Atunci, acesta și-a pus întrebare: „Ar fi fost altceva ce aș fi putut face?”. Fostul președinte a avertizat împotriva ignorării complexității războiului din Orientul Mijlociu. Atunci, acesta a avertizat că „noi toți suntem complicați”.

„Dacă vreți să rezolvați problema, atunci trebuie să luați în considerare întregul adevăr. Și apoi trebuie să recunoști că nimeni nu are mâinile curate, că toți suntem complici într-o anumită măsură”, a declarat el într-un interviu extras din Pod Save America.

Fostul președinte a susținut că este important să recunoaștem mai multe adevăruri aparent contradictorii. Acțiunile Hamas au fost „îngrozitoare”. Totuși, „ocupația și ceea ce li se întâmplă palestinienilor” au fost, de asemenea, „insuportabile”, conform politico.com.

Obama s-a pronunțat anterior asupra conflictului. Acesta a spus într-o declarație că orice acțiune a Israelului care ignoră costul uman al războiului împotriva Hamas „s-ar putea întoarce împotriva sa în cele din urmă”.

Cel de-al 44-lea președinte a declarat că „este imposibil să fii lipsit de pasiune în fața acestui carnagiu. Este greu să te simți plin de speranță. Imaginile cu familiile în doliu, cu trupurile scoase dintre dărâmături, ne obligă pe toți să facem o socoteală morală”.