Cotația barilului de țiței Brent a depășit 120 de dolari după ce Arabia Saudită a luat decizia de a majora prețurile pentru țițeiul său vândut în iulie, indicând o ofertă restrânsă, conform Reuters.
Această decizie vine după ce săptămâna trecută grupul OPEC+ a decis să majoreze în iulie și august producția cu 50% mai mult decât au estimat anterior, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi lunar.
Creșteri peste așteptări
La ora 03:43 GMT, cotația barilul de țiței Brent a crescut cu 0,91 dolari sau cu 0,8%, până la 120,63 de dolari. Pe parcursul ședinței de tranzacționare cotația a ajuns chiar și la nivelul de 121,95 de dolari, extinzând creșterea de 1,8% de vineri.
A crescut, de asemenea și cotația barilului de țiței U.S. West Texas Intermediate cu 0,93 de dolari sau 0,8% până la 119,80 de dolari. Anterior acesta a atins un nivel de 120,99 de dolari, extinzând creșterea de 1,7% de vineri.
Arabia Saudită a majorat prețul țițeiului Arab Light în Asia cu 6,50 dolari față de nivelul mediu al cotațiilor de referință din Oman și Dubai, a declarat duminică compania de stat Aramco. Acesta este cel mai ridicat nivel din mai. Atunci piața era afectată de temerile privind întreruperea livrărilor de petrol din Rusia.
Producătorii de țiței încearcă să profite cât mai mult de această situație. Creșterea cererii de combustibil în SUA pe perioada verii și atenuarea restricțiilor din China vor menține prețurile ridicate, este de părere Avar Sandu, director în cadrul Phillip Futures în Singapore.
Exportul țițeiului din Venezuela în Europa
Surse care au dorit să rămână sub anonimat au anunțat că firmele Eni și Repsol ar putea începe livrarea de luna viitoare a transportului de petrol din Venezuela în Europa, pentru compensarea declinului livrărilor din Rusia.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a dat acordul celor două companii să reia livrările către Europa. Președintele american Joe Biden speră ca țițeiul din Venezuela să ajute Europa să reducă dependența față de Rusia, dar și să redirecționeze o parte din încărcături către China. Un alt obiectiv este acela de a-l convinge pe Maduro să reia discuțiile politice cu opoziția din Venezuela.
Nu este vorba de un volum mare de petrol. Impactul asupra prețurilor globale ale petrolului va fi unul modest.
Această decizie reprezintă o schimbare majoră a politicii Statelor Unite. Acestea au rupt în 201 relațiile diplomatice cu președintele venezuelean. Acesta înceară să smulgă țara sud-americană din cercul tot mai restrâns al aliaților politici al lui Vladimir Putin, în încercarea de izolare a Rusiei și mai mare, conform The Guardian.
SUA dorește, de asemenea, și identificarea unor surse petroliere alternative pentru a acoperi deficitul în cazul boicotării industriei energetice a Rusiei.