Infofinanciar > Lumea la zi > Basarabenii au prins curaj. Fost ministru al Apărării în Moldova: „Paravanul neutralității este pentru lași și fricoși”
Lumea la zi

Basarabenii au prins curaj. Fost ministru al Apărării în Moldova: „Paravanul neutralității este pentru lași și fricoși”

Basarabenii au prins curaj. Fost ministru al Apărării în Moldova: „Paravanul neutralității este pentru lași și fricoși”
Sursa foto: Agora.md

Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, susține că statutul de țară candidată la Uniunea Europeană ar trebui să îi confere Moldovei o atitudine mult mai fermă în ceea ce privește relațiile cu Rusia, ajutând mult mai mult Ucraina.

Tot el spune că acest titlu îi s-a acordat Republicii Moldova datorită rezistenței ucrainenilor în fața atacurilor rusești.

Oficialii de la Ministerul Apărării susțin că în cazul unui posibil atac asupra regiunii odessa, Moldova trebuie să fie pregătită pentru un nou val de refugiați, care din calea bombelor, conform IPN.

De la izbucnirea războiului, conform datelor oficiale, aproximativ 475 de mii de refugiați au intrat pe la granițe în Moldov și 75 de mii au decis să rămână.

Șalaru este de părere că vizita pe care Maia Sandu a avut-o la Kiev trebuie să stabilească o legătură mult mai strânsă între cele două țări. El transmite faptul că statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, ar trebui să determine Moldova să renunțe la CSI și la paravanul neutralității.

Ce reprezintă această neutralitate?

Fostul ministru al Apărării spune că se adoptă această postură de neutralitate, pentru a nu se menționa despre lașitate și frică.

„Partea ucraineană demult a așteptat această vizită, dar noi ne-am acoperit cu neutralitatea și cu alte probleme precum că Rusia ne va tăia gazul. Ucrainenii și-au tot manifestat nemulțumirea față de R. Moldova, față de frica și lașitatea de care a dat dovadă guvernarea de la Chișinău. Sperăm că odată cu obținerea statutului de candidat la aderare se va schimba și retorica de la Chișinău, se va prinde la curaj, acum noi trebuie să fim la unison cu țările Uniunii Europene, trebuie să renunțăm și la această neutralitate idioată, trebuie să renunțăm la CSI. Noi am obținut acest statut datorită Ucrainei, dacă Ucraina nu rezista, nu am fi fost noi astăzi candidați la aderare. Sper să fim în rând cu țările UE care acordă ajutor semnificativ. Sigur, noi nu avem bani și armament pentru Ucraina, dar avem coridoare de tranzit. Ca să nu spunem că suntem lași și fricoși, spunem că suntem neutri. Sper că această retorică ține de trecut.”, a declarat Șalaru în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

S-a discutat cu oficialii de la Ministerul Apărării și despre un posibil atac al rușilor asupra Moldovei. Ei spun că șansele producerii unui astfel de incidente sunt extrem de reduse, însă un subiect important ar trebui să rămână modernizarea armatei.

„Noi credem că există riscuri, însă la moment, ele sunt de intensitate scăzută, pentru că forțele armate ale Federației Ruse sunt preocupate de regiunea de est, Donbass. Noi analizăm aspectele de logistică și ele ne determină să catalogăm acest risc drept unul scăzut. Dacă va fi lovită regiunea Odessa și Nicolaev, putem să ne așteptăm la un val de refugiați de până la jumătate de milion. Dacă ne referim la componenta militară, nu este vorba de înarmare. Noi nu ne înarmăm, noi modernizăm. Avem echipamente de tip sovietic, produse în anii 60-70, ele sunt specifice strategiilor din secolul XX, dar planul de modernizarea a Armatei Naționale prevede până în anul 2030 reechiparea armatei.”, a declarat secretarul de stat, Valeriu Mija.